Într-o partidă restantă contând pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale, astăzi se vor întâlni la Suceava, începând cu ora 17:00, formaţia locală Bucovina şi CSM D&C Oradea. Jocul a fost amânat, deoarece formaţia suceveană a disputat la finele săptămânii trecute partida din Cupa Challenge, din deplasare, cu italienii de la Bologna (26-30).

Întâlnirea se anunţă echilibrată, cu gazdele având de partea lor un uşor avantaj oferit de poziţia superioară din clasament şi de rezultatele directe dintre cele două grupări, favorabile formaţiei de la Dunăre. Echilibrul este dat de faptul că ambele echipe traversează o perioadă mai puţin fastă, dovadă şi locurile destul de modeste din clasament, dar şi de exprimarea în teren a celor două combatante. Aflate în căutarea unei identităţi care să le confere o mai mare constanţă în rezultate, cele două echipe sunt grijulii cu punctele, mai ales cele de pe teren propriu, acestea urmând să cântărească greu la finalul sezonului. Dacă gazdele şi-au propus din start obţinerea celor două puncte, orădenii speră să răstoarne calculele hârtiei şi să obţină măcar o remiză, rezultat ce le-ar conferi o mai mare doză de linişte pe perioada vacanţei de iarnă. Nu va fi uşor, dar ultimele evoluţii ale handbaliştilor orădeni, ambiţia lor şi dorinţa de a demonstra că nu sunt o codaşă permanentă a primului eşalon le pot aduce satisfacţia unei remize şi chiar a unui succes. Iar această şansă trebuie valorificată în măsura posibilităţilor, pentru că ultimele trei partide din tur (cu Reşiţa, Dinamo şi Bacău) reprezintă nişte teste extrem de dificile, aproape imposibil de absolvit. În privinţa lotului, antrenorii Sorin Toacsen (principal) şi Adi Rus (secund) nu se confruntă cu probleme deosebite, astfel că pe foaie vor figura Leu, Viman (portari) - Simeria, Liberţ, Surducan, Nedelcu, Alexandru, Taşcă, Munea, Mateaş, Preda, Câmpan, Sas, Jeler. Ieri seară, după închiderea ediţiei, tot într-un joc restant din etapa a X-a, s-au întâlnit Steaua Bucureşti şi CSM Medgidia.

Clasament
1. Constanţa 10 8 0 2 282-230 16
-----------------------------------------------------------------------------
2. Ştiinţa Bacău 10 8 0 2 296-275 16
-----------------------------------------------------------------------------
3. UCM Reşiţa 10 7 1 2 297-266 15
4. Dinamo Buc. 10 6 2 2 311-292 14
5. HC Odorhei 10 5 1 4 275-273 11
6. Timişoara 10 4 2 4 261-259 10
------------------------------------------------------------------------------
7. Medgidia 9 4 1 4 228-234 9
8. Cluj-Napoca 10 4 1 5 297-322 9
9. Steaua Buc. 9 3 2 4 262-251 8
10. Bucovina 9 3 2 4 257-246 8
11. Pandurii 10 2 3 5 253-260 7
12. Minaur B. M. 10 3 1 6 244-275 7
----------------------------------------------------------------------------
13. CSM Oradea 9 2 0 7 224-261 4
14. CS Piteşti 10 0 2 8 245-288 2