La anul şi la mulţi ani! Retrocedarea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă sau acordarea de despăgubiri este departe de a avea finalitatea dorită. Procesul de analiză a dosarelor a fost îngreunat de complexitatea situaţiilor existente, dar şi de apariţia tardivă a normelor metodologice care au amânat luarea unor decizii în ce priveşte soluţionarea solicitărilor cu privire la imobilele în cauză. La nivelul prefecturilor se înregistrează notificările prin care se solicită despăgubiri în bani pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă care au fost demolate, sau cumpărate de chiriaşi. Din cele 3.007 notificări înregistrate la Prefectura Bihor, doar 1.548 dintre ele sunt de competenţa acestei instituţii, celelalte fiind redirecţionate spre primării în vederea restituirii în natură a imobilului sau în vederea elaborării ofertelor de despăgubiri în echivalent prin titluri de valoare sau acţiuni. La nivelul Prefecturii, pe lângă Comisia Judeţeană, s-au mai format alte două subcomisii, una de analiză şi alta de evaluare, care stabileşte cuantumul evaluărilor. Comisia Judeţeană va încheia procese-verbale în care va trece atât suma solicitată de petent, cât şi suma la care a ajuns comisia de evaluare, şi numai după întocmirea tuturor acestor procese, tabelul cu valoarea despăgubirilor va fi înaintat la Bucureşti pentru avizare. Dar până atunci este cale lungă, deoarece de prima subcomisie au trecut 20 de dosare, iar de a doua, cea de evaluare, doar un dosar. La ora actuală, valoarea despăgubirilor cerute de petenţi prin notificările completate se ridică la 913 miliarde de lei, însă suma va creşte, deoarece nu toţi au precizat suma. În schimb, la nivelul administraţiilor locale, se înregistrează solicitările de restituire în natură şi despăgubiri prin echivalent. Astfel, Primăriei Oradea i-au fost adresate 2.609 notificări, din care 1.190 au şi fost analizate. Au fost emise 260 de decizii de restituire, 647 notificări au fost respinse, iar 207, redirecţionate la Prefectura Bihor. În ce priveşte despăgubirile în echivalent, s-au înregistrat 41 de oferte în valoare de aproape 219 miliarde de lei, iar patru oferte vizează despăgubiri băneşti, în valoare de 940 milioane lei.