În etapa a IX-a din Liga a IV-a la fotbal, Tricolorul Alparea a pierdut, pe teren propriu, 4-3 în faţa formaţiei Luceafărul-Lotus II Felix. Deşi a condus cu 3-2, până în minutul 85, echipa gazdă a cedat la final, dar oficialii grupării Tricolorul s-au plâns de maniera de arbitraj. Partida de la Alparea a fost arbitrată la centru de Ştefan Erdei, ajutat de asistenţii Sergiu Albu şi Cristian Bologan, iar observator AJF a fost Nagy Alexandru.

"Din păcate, sunt câteva echipe în favoarea cărora arbitrii greşesc de mai multe ori. Dacă anterior, centralul Ştefan Erdei nu ne dezavantajase, sâmbătă, în meciul cu Luceafărul-Lotus II, el a influenţat rezultatul de pe tabelă, prin prestaţia sa. Multe greşeli a făcut şi unul dintre asistenţi, Sergiu Albu. În schimb, lui Cristian Bologan nu avem ce să-i reproşăm", ne-a declarat preşedintele clubului Tricolorul, Ioan Gligor (foto).
Filmul evenimentelor din finalul "cu cântec" ne-a fost descris de antrenorul echipei din Alparea, Ioan Pop. "La 3-2 pentru echipa noastră, Vaida a fost faultat clar în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. În faza următoare, profitând de degringolada din echipa noastră, oaspeţii au egalat. Pe final de joc, deşi arbitrul asistent a semnalizat o aruncare de la marginea în favoarea echipei noastre, jucătorii de la Luceafărul au repus balonul rapid în joc, faza ducând la marcarea golului al patrulea al oaspeţilor, care avea să se dovedească al victoriei. Când l-am întrebat pe arbitru de ce a permis reluarea jocului de către oaspeţi, deşi noi trebuia să repunem de la margine, mi-a răspuns că a permis reluarea jocului de către oaspeţi, deoarece noi am ezitat să o facem (!!!)."
Ioan Gligor, Ioan Pop şi Aurel Pop (preşedintele clubului Kinder, care este un bun colaborator al Tricolorului Alparea) au declarat la unison că ei fac eforturi pentru a susţine echipa din banii proprii, dar nu sunt lăsaţi să joace de arbitri.
"Vreau să trag un semnal de alarmă, atât preşedintelui AJF Bihor, Valer Vancea, cât şi preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitri, Cornel Pantea. Prestaţia arbitrilor care greşesc ar trebui pedepsită, pentru că de multe ori aceştia greşesc, dar sunt delegaţi în continuare. O vină au şi observatorii prezenţi la meciuri, care, de multe ori, ezită să acorde notele care duc la reţinerea de la delegări. Am fost dezavantajaţi de multe ori de arbitraj, dar am considerat că arbitrii fără experienţă pot greşi. Dar, când greşelile sunt făcute de arbitrii diviozionari, ce să mai credem?", a mai precizat Ioan Gligor.