Ministerul Finanţelor Publice va vinde prin ofertă publică 20% din acţiunile Fondului Proprietatea în vederea admiterii titlurilor la Bursa de Valori Bucureşti, operaţiunea urmând să aibă loc la cel mult trei luni după înregistrarea Fondului la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Actul normativ stabileşte că, ulterior admiterii la tranzactionare, MFP poate să deruleze alte oferte publice de vânzare, să vândă sau să cumpere acţiuni emise de Fondul Proprietatea prin orice alte operaţiuni bursiere autorizate. "Oferta publică secundară de vânzare lansată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) se va derula cu respectarea prevederilor Legii pieţei de capiatal 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în proiectul ordonanţei de urgenţă privind Fondul Proprietatea. Pe lângă derogările privind vechimea Fondului şi cuantumul pachetului listat, proiectul propune pentru listare şi excepţia privind adminiterea la tranzacţionare a titlurilor care nu sunt integral plătite. Pentru deţinerile de până la 5%, inclusiv, din capitalul Fondului Proprietatea, fiecare acţiune dă dreptul la un vot. În cazul unei participaţii deţinute de un acţionar reprezentând până la 10% inclusiv, acţiunile reprezentând până la 5% dau dreptul la un vot fiecare, iar pentru acţiunile reprezentând între 5% şi 10%, un vot este corespunzător la două acţiuni. Pentru deţinerile mai mari de 10% dreptul de vot se calculează după modelul descris anterior pentru acţiunile din pachetul de 10%, iar titlurile ce exced aceast prag oferă un drept de vot la fiecare pachet de acţiuni reprezentând 5%. Proiectul stabileşte şi forma de autorizare a Fondului Proprietatea, care va fi înregistrat la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în categoria Alte Organisme de Plasament Colectiv.