Douăzeci de bihoreni s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat băuţi la volan, alţi 14 urmând să răspundă în faţa legii pentru conducere fără permis. Pe tot parcursul săptămânii trecute, echipajele Poliţiei Rutiere au acţionat în trafic pentru a-i depista pe cei care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, oamenii legii din Bihor alăturându-se astfel unei campanii desfăşurate la nivel european.

În perioada 8 - 14 decembrie, poliţiştii rutieri bihoreni, alături de colegii din toată ţara, au participat la operaţiunea „Alcool - Droguri", în cadrul proiectului „Lifesaver", iniţiat de Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa - TISPOL şi derulat pe toate şoselele de pe continent. Acţiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, dar şi conştientizarea acestora cu privire la consecinţele care pot rezulta ca urmare a unui asemenea gest - creşterea riscului producerii unor accidente rutiere cu urmări dintre cele mai grave, consecinţele unei condamnări pentru conducerea unui autovehicul după ce s-a consumat alcool, distrugerea vieţilor unor persoane nevinovate sau chiar ale celor dragi. În cadrul acţiunilor derulate la nivel european, cei care şi-au asumat riscul să conducă după ce au consumat alcool peste limita admisă au fost opriţi în trafic, iar acum vor fi obligaţi să suporte consecinţele legii. Poliţiştii bihoreni au constatat în cadrul acţiunilor desfăşurate pe tot parcursul săptămânii trecute 44 de infracţiuni, din care 20 pentru consum de alcool, una pentru conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, 14 pentru conducere fără permis şi una pentru refuz de recoltare probe biologice. Pe şoselele din judeţul nostru au fost aplicate 433 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 46.674 lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 14 permise de conducere, din care 13 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi unul pentru nerespectarea normelor rutiere la pasajul peste linia ferată. Poliţiştii reamintesc că legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.