Reprezentanţii DJST Bihor au prezentat concluziile după "Bihorul în mişcare", proiect menit să stimuleze activitatea sportivă de masă în care au fost angrenaţi peste 1.000 de copii din judeţ din clasele 5-6 la cros, handbal şi minifotbal.

Acţiunea a avut finalitatea dorită de organizatori, DJST Bihor în colaborare cu ISJ Bihor. "Prin acest program am urmărit două obiective: crearea unui cadru competiţional pentru elevii din clasele 5-6, pentru că la Olimpiada Sportului Şcolar sunt angrenaţi în general cei din clasele 7-8, dar şi a unei oportunităţi de selecţie a copiilor nelegitimaţi până acum. În general, lucrurile au decurs bine. Au fost şi unele nemulţumiri, artificial create de unii profesori din pricina necunoaşterii regulamentului. Cel mai important e că am văzut copii cu zâmbetul pe buze, bucuroşi că au făcut mişcare, miraţi de premiile primite din partea noastră şi a sponsorilor Decathlon şi Selgros, cărora le mulţumim pentru susţinere, ca de altfel şi Ambulanţei Pelican. Cred că această competiţie va rămâne în amintirea copiilor, multora dintre ei nevenindu-le să creadă că joacă în Arena Antonio Alexe pe care o văzuseră doar la TV", a comentat Petruţ Drăgan, directorul DJST Bihor, într-o conferinţă de presă la care au mai participat inspectorii Mirela Casetti şi Korodi Iosif.

A surprins plăcut numărul şi comportarea echipelor din mediul rural, dar şi neplăcut prezenţa redusă şi dezinteresul profesorilor de la şcolile orădene. "Ne-a bucurat interesul şcolilor din provincie şi ne-a întristat faptul că o serie de şcoli din Oradea nu au participat la competiţie. Acest lucru ar trebui să dea de gândit tuturor celor care se implică în stimularea copiilor de a face sport, inclusiv părinţii, care manifestă o grijă excesivă când vine vorba de efort", a conchis Petruţ Drăgan.