Tichetele de călătorie gratuite sunt prea scump plătite Eliberarea gratuită a legitimaţiilor de transport pentru persoanele de vârsta a treia a provocat, marţi după-amiază, un adevărat scandal la unul dintre centrele stabilite în acest sens. La ora 16.00, când angajatele (?!) Primăriei şi-au început programul, oamenii s-au înghesuit şi s-au călcat în picioare, sătui de atâta stat la coadă, preţ de câteva ore. În toată acea îmbulzeală, s-a ajuns până într-acolo încât s-au certat ca la uşa cortului, au spart geamuri, iar o femeie aproape că a leşinat, fiind necesară chiar intervenţia forţelor de ordine. Aşa cum se ştie, începând de luna trecută, Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO) eliberează, prin 20 de centre situate în toate cartierele municipiului, legitimaţii de transport în comun, tuturor categoriilor de pensionari cu domiciul în municipiul Oradea. Din raţiuni "electorale", aceste facilităţi au fost acordate, din bani publici, abia în ajunul campaniei pentru alegerile locale, iar distribuirea lor se face prin viitoarele centre de votare. Rămâne de neînţeles de ce persoanele în drept nu puteau circula cu autobuzul sau cu tramvaiul, gratuit, doar pe baza buletinului şi a cuponului de pensie? Din acest motiv, unii dintre beneficiari au preferat să stea ore în şir la rând şi chiar să revină în mai multe zile, având în vedere că legitimaţiile de transport cu "autograful" primarului pe verso se pot obţine numai personal. "Săptămâna trecută s-a întocmit o listă la centrul de distribuire şi figuram pe locul 12. Astăzi, însă, când eram şi eu atât de aproape să intru în posesia legitimaţiei, s-a renunţat la ea", afirma pensionarul Alexandru Blidar. În afară de cei trei jandarmi prezenţi la faţa locului, a mai fost nevoie de intervenţia altor cinci. Chiar şi aşa, însă, oamenii de ordine au făcut cu greu faţă valului de oameni care se împingeau şi nu renunţau pentru nimic în lume la locul lor în rând. Spiritele s-au mai calmat abia după ce o femeie, aproape că a leşinat, riscând să dea peste cap întreaga "strategie electorală" a municipalităţii. Calvarul persoanelor defavorizate nu s-a terminat: peste câteva zile va începe distribuirea cupoanelor valorice de 500.000 lei pe primul semestru, pentru că nimeni nu ştie mai bine decât conducerea primăriei că drumul către secţia de votare trece prin stomacul alegătorului. Numai de nu le-ar sta aleşilor în gât numărătoarea finală...