Între 18-24 august, patru tenismani orădeni, legitimaţi la clubul Voinţa, vor participa la un turneu internaţional de tenis, BMW Junior Open 2003, care se va desfăşura în localitatea Eching, la 30 km de M?nchen (Germania). Competiţia va reuni la start sportivi, băieţi şi fete, care vor concura la două categorii de vârstă: 16 ani şi 14 ani. La categoria 14 ani, Lavinia Popa şi Horia Matei vor încerca să aibă un parcurs cât mai lung, aceleaşi gânduri avându-le şi Alexandru Stohor şi Ioan Bot, concurenţi la categoria 16 ani. Participarea orădenilor la acest turneu, la care vor fi însoţiţi de antrenorul Mircea Drăgoi, directorul executiv al bazei sportive Voinţa, s-a datorat invitaţiei trimise de Sieghardt Guttner, administratorul clubului organizator, SC Eching Tennis, un braşovean plecat de ceva vreme în Germania şi care, împreună cu bunul său amic, Gerda Markel, sunt alături de clubul orădean, ori de câte ori au ocazia.