Ce este un brand? O ştie toată lumea, o marcă, un nume tutelar al unui produs fie el manufacturat, fie ea valoare nematerială. Când zici maşină Mercedes, nu mai ai nevoie de argumente. Când zici maşină Kia, trebuie să demonstrezi ce care va să zică. Între cele două tipuri există diferenţă de brand, sunt două mărci diferite. Aşa este şi între şcoli... Dacă zici "absolvent de Oxford" eşti tentat să-ţi scoţi pălăria. Dacă zici "absolvent de la Chicago" atunci poţi auzi "A, la mafioţii ăia! La ce bandă o fi absolvit?". Marca definitivă a Chicagoului a dat-o Al Capone. Dacă vom afirma însă că, dintre laureaţii premiului Nobel, Oxfordul nu poate nominaliza decât în felul "uite-l şi pe al nostru", iar Chicago poate zice "avem 70 de laureaţi ai premiului Nobel, suntem universitatea cu cei mai mulţi din lume", atunci realitatea apare cu totul alta. Haina nu-l face pe om, dar îl defineşte social. Marca (brandul) nu face diploma, dar... o defineşte comercial. De aceea bătălia pentru o marcă. Prefer vechiul cuvânt marcă, autohtonizat deja şi nu am decât dispreţ pentru tonţii care dau cu noada de pământ ori de câte ori aud sfârâind pe nas sonorităţi de import. O marcă se construieşte foarte greu, unele necesită efortul câtorva generaţii, dar se distruge foarte uşor. În învăţământ lucrurile se petrec la fel. Miza socială a învăţământului este uriaşă. Fără tehnologie de vârf şi cultură nu poţi fi în elita naţiunilor. Nu poţi avea tehnologie de vârf şi cultură, dacă nu ai cercetători şi intelectuali de vârf. Nu poţi avea cultură la zi, nu poţi avea cercetători şi intelectuali de vârf dacă nu ai o cât mai dezvoltată "industrie" a învăţământului. Mai mult nu poţi avea o populaţie nemitocană, neincultă etc... dacă nu ai un învăţământ performant. De aceea există o piaţă mondială a învăţământului. Multe universităţi afirmate din lume îşi procură o parte din bani atrăgând studenţi de pe toate meridianele. Orice societate a viitorului care va avea minime pretenţii va avea în nucleul său învăţământul. Politicienii ar trebui să înţeleagă aceste lucruri. Din motivele de mai sus există clasamente, făcute după criterii "neinteresate", dar care clasamente aduc elevi şi studenţi. Că aceste clasamente nu sunt "neinteresate" vă voi da un exemplu care ne priveşte direct. În firma lui Bill Gates românii sunt a doua naţiune ca prezenţă după indieni. Adică au dat cea mai frecventă competenţă IT pe cap de locuitor din lume. Aceştia s-au format toţi în ţară. Cum putea produce şcoala românească cea mai consistentă competenţă IT din lume, iar universităţile care i-au produs nu sunt nici pe locul 500? Nu sună anapoda! Aceste statistici au pe piaţa mondială a învăţământului rolul de diversiune pe care îl au statisticile politicienilor. Aceea de a orienta studenţii străini către acele universităţi care "în urma studiului"... De aceea, o afirmaţie ca aceea făcută de preşedintele Băsescu la deschiderea anului universitar este nu doar o eroare, dar şi un gest cu grave consecinţe. Practic, a înfipt un cuţit în spatele învăţământului universitar românesc. Poate să-i mulţumească celui care l-a "informat" sau consilierului pe probleme de învăţământ. Despre vehiculările din presă pot să spun doar atât: în România există mii de mijloace de masificare în limba română, iar unele sunt chiar româneşti. Gestul premierului de a-şi opera genunchiul în Franţa este greu calificabil în aceeaşi direcţie. O operaţie cel puţin la fel de performantă putea face în ţară. L-a durut în cot de răul pe care îl face medicinii şi învăţământului medical românesc. Chiar dacă nu ar fi avut posibilitatea unei operaţii la fel de performante în ţară, premierul ar fi trebuit să ştie că nu se sacrifică o ţară pentru un trecător prin gara guvernamentală, ci trecătorul trebuie să se sacrifice pentru ţară. Dacă nu este în stare să înţeleagă, e grav, iar dacă înţelege şi nu-i pasă, este şi mai grav. Am făcut tot acest lung ocol pentru a spune câteva cuvinte în acelaşi sens despre Facultatea de medicină din Oradea, o facultate tânără, care s-a născut şi a crescut din mers. Ce înseamnă ea pentru populaţie? Cel puţin o dublare a nivelului pregătirii echipelor medicale orădene, o dotare mult mai la zi a spitalelor orădene, posibilitatea multor copii săraci, dar dotaţi de a face facultatea, studenţi care vin, stau în chirii, cumpără etc., etc. Rezultatele şi calitatea unei facultăţi se măsoară în primul rând prin performanţele absolvenţilor ei. Care sunt performanţele facultăţii de Medicină din Oradea? În cei şapte ani de când are absolvenţi (13 ani de la înfiinţare) au absolvit la Medicină Generală peste 1000 de doctori, dintre care 155 în limba engleză. Aceştia, ultimii, sunt originari din 26 de ţări şi s-au întors în ţările lor sau au plecat în lumea largă. Faptul că aceşti studenţi vin cam din aceleaşi ţări înseamnă, credem noi, şi faptul că absolvenţii anteriori nu ne-au făcut de ruşine. Altfel, vestea eşecului s-ar fi răspândit şi ar fi blocat venirea altora an de an, numărul lor ajungând, în acest an, pentru toţi anii de studii universitare, la 304. În ceea ce priveşte absolvenţii români, competitivitatea lor se măsoară la examenele de rezidenţiat. Dacă în primii ani, rezultatele erau modeste, ele au crescut an de an, s-a ajuns, anul trecut, ca absolvenţii din Oradea să reprezinte cca 20% raportat la numărul de absolvenţi orădeni pe un an de zile, poziţie care ne apropia de plutonul centrelor universitare medicale cu tradiţie din ţară. Anul acesta, parcă în ciuda avatarurilor mediatice şi a bârfelor otrăvitoare subterane în care este antrenată facultatea, procentul absolvenţilor care au intrat la rezidenţiat reprezintă 24% dintre absolvenţi şi 31% dintre cei înscrişi la examen. Cu acest procent ne situăm deja ca eficienţă alături de centrele vechi. Îmbucurător este şi faptul că aceste succese vizează toate categoriile de specializări medicale. O facultate este formată din mii de studenţi şi sute de cadre didactice. Absolvenţii de medicină din Oradea şi-au câştigat dreptul de a păşi cu fruntea sus în viaţă. Iar colectivul de cadre didactice este convins că trendul va fi în continuare ascendent. Sunt încă multe de corectat şi de optimizat, dar lucrurile se aşază. Se aşază încet, ca orice activitate complexă şi vastă la început de drum, dar s-au aşezat şi se aşază cum trebuie, în ciuda adversităţilor de tot felul. Au fost bârfite cadrele, au fost bârfiţi absolvenţii noştri de către o parte dintre cei care nu au putut intra în structura universitară, iar invidia este întotdeauna harnică, uneori dezvoltându-se în ură. Am fost bârfiţi şi ni s-a proiectat o imagine minimalizantă de către toţi cei care urau apariţia a încă unei facultăţi româneşti de medicină, din cele mai diverse motive. Efectul psihologic al unor asemenea bârfe echivalează cu zvonul că o bancă dă faliment. În cazul nostru, copiii buni, care au posibilitatea, evită asemenea facultăţi. Rezultatul? Oricât de bun ar fi croitorul, dacă materialul nu este de bună calitate, haina nu va satisface. Atitudine rejectivă a venit şi din partea unor cadre din centrele vecine de învăţământ medical. Apariţia a încă unui concurent nu le aducea avantaje. Există rezistenţe la ministere. Mai ales al sănătăţii. Există un asalt neinspirat şi vinovat asupra bazei clinice a facultăţii. Sunt oameni care se fac astfel vinovaţi faţă de populaţia oraşului şi a judeţului. Unii, prin interese meschine. Alţii, prin consiliere, pornind din invidie şi ură, alţii, prin decizii care nu iau în calcul populaţia şi viitorul. De când practic medicina pe scaunele de şefuleţi la margine de ţară în judeţ s-au perindat cu zecile. Cum şi pe unde s-ar fi evaporat? Puţini dintre ei au fost inconştienţi şi iresponsabili în raport cu soarta sanitară a acestei populaţii. Puţini s-au apucat să dea cu barda ciopârţind structura sanitară nu după criterii medicale. De data aceasta, sperăm că oraşul şi judeţul au pe scaune oameni responsabili. De aceea, vă rog să-mi permiteţi să fiu optimist. Nu mor caii când vor câinii. Dar e bine să spunem răspicat. Există o mare responsabilitate. Acest oraş va fi un oraş de primă mână dacă va reuşi să-şi dezvolte învăţământul universitar şi, în primul rând, pe cel medical. Dacă nu, Oradea va decădea la nivelul de oraş de mâna a doua pentru decenii sau poate secole. Cei care înţeleg istoria ar putea explica. Deci, dincolo de zâzanii, dincolo de gălăgia subterană a celor care gândesc cu degetul în nas, există o mare responsabilitate.