Fernando Alonso şi echipa sa Renault sunt aproape de a câştiga atât titlul mondial la piloţi, cât şi pe cel la constructori, după ce s-au impus în Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, penultima etapă a Marelui Circ, ediţia 2006. Profitând de abandonul principalului lor contracandidat, multiplul campion mondial Michael Schumacher, pilotul spaniol şi echipa franceză au reuşit, duminică, o victorie nesperată la Suzuka, ce ar putea fi decisivă în lupta pentru laurii Formulei 1, iar locul trei reuşit de coechipierul lui Alonso, Giancarlo Fisichella, a întregit o zi aproape perfectă pentru Renault. Se poate spune că triumful lui Alonso a fost nesperat, după ce în şedinţa de calificări de sâmbătă, maşinile Ferrari s-au dovedit mai rapide cu aproape 0,8 secunde pe tur decât cele ale echipei Renault. Astfel, locurile de pe grila de start avantajau clar scuderia: Massa şi Schumacher, în ordine, pe prima linie, Alonso şi Fisichella pe a treia, şi între aceştia piloţii de la Toyota, printre care se numără şi Ralf Schumacher, ce putea face jocurile în favoarea fratelui său. Schumacher cel mare mai avea în avantajul său poziţia de lider a clasamentului mondial, la egalitate de puncte cu Alonso, 116, dar cu o victorie în plus faţă de spaniol. În aceste condiţii s-a dat startul în Marele Premiu al Japoniei. Massa şi Schumacher au plecat foarte bine şi după un tur au făcut rocada, în timp ce Alonso s-a zbătut mult la start şi a reuşit să-l depăşească doar pe Trulli, în primul viraj. Campionul mondial en-titre a încercat apoi să treacă de fratele lui Michael, dar a făcut-o abia în turul 12 şi s-a postat în spatele piloţilor Ferrari, care nu au reuşit să se distanţeze prea mult. Distanţa dintre Schumacher şi Alonso varia între 3,8 şi 5,9 secunde, în funcţie de trafic, însă germanul nu se putea detaşa decisiv. Ierarhia Schumacher-Alonso-Massa s-a păstrat şi după a doua intrare la boxe, când mecanicii Renault au realizat din nou un timp mai bun la schimbul lui Alonso. Însă, la scurt timp după ce Schumacher a părăsit boxele Ferrari, un uriaş nor de fum alb a izbucnit din maşina germanului, iar acesta a fost nevoit să abandoneze, lăsându-i astfel calea liberă lui Alonso pentru o victorie la Suzuka şi, posibil, pentru un nou titlu mondial. După ce a abandonat, pilotul german, care se va retrage peste două săptămâni, a mers la boxele echipei sale şi şi-a îmbrăţişat cu lacrimi în ochi mecanicii. A fost pentru Schumacher primul abandon din cauza motorului din 2001, de la Indianapolis. În acest moment, Alonso are zece puncte avans în clasamentul piloţilor şi mai are nevoie doar de unul pentru a deveni pentru a doua oară consecutiv campion mondial. Spaniolul mai poate pierde titlul mondial numai dacă nu obţine niciun punct în Brazilia, ultima cursă a sezonului, iar Schumacher câştigă. Rezultatele înregistrate în Marele Premiu al Japoniei: 1. Fernando Alonso (Renault/Spania) 1h23:53.413; 2. Felipe Massa (Ferrari/Brazilia) +16.151; 3. Giancarlo Fisichella (Renault/Italia) +23.953; 4. Jenson Button (Honda/Marea Britanie) +34.101; 5. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes/Finlanda) +43.596; 6. Jarno Trulli (Toyota/Italia) +46.717; 7. Ralf Schumacher (Toyota/Germania) +48.869; 8. Nick Heidfeld (BMW-Sauber/Germania) +1:16.095 etc. Clasament general piloţi: 1. Fernando Alonso 126 puncte; 2. Michael Schumacher 116; 3. Felipe Massa 70; 4. Giancarlo Fisichella 69; 5. Kimi Raikkonen 61; 6. Jenson Button 50 etc Clasament constructori: 1. Renault 195 puncte; 2. Ferrari 186; 3. McLaren-Mercedes 105; 4. Honda 78; 5. BMW Sauber 36; 6. Toyota 35 etc. Ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc peste două săptămâni, în Brazilia.