Ieri, la sediul Asociaţiei Deficienţilor Locomotori din Oradea, specialişti din cadrul Primăriei Oradea şi ai asociaţiei gazdă au organizat o întâlnire care a avut ca temă de discuţie - Ziua internaţională a persoanelor cu handicap.

Astfel, într-un cadru relativ restrâns, reprezentanţii Asociaţiei Deficienţilor Locomotori - filiala Oradea au ţinut să precizeze faptul că mâine, 9 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00, la sediul asociaţiei se va desfăşura o masă rotundă cu tema "Integrare pe două roţi". "În cadrul evenimentului vor avea loc diverse discuţii referitoare la legislaţia persoanelor cu handicap, respectiv la integrarea acestora în comunitate. Astfel, vor exista discuţii despre comisia de expertiză a persoanelor cu handicap, legislaţia persoanelor cu handicap şi integrarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul public. La eveniment vor fi invitaţi reprezentanţi ai unor asociaţii de deficienţi din Hajdu Bihar, specialişti ai comisiei de expertiză a persoanelor cu handicap, precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor", a precizat Nicu Rusu, preşedintele Asociaţiei Deficienţilor Locomotori Oradea. În aceeaşi zi, în jurul orei 11.30, persoanele cu deficienţe locomotorii împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Oradea vor efectua o deplasare în teren pentru a reliefa existenţa unor deficienţe în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei aferente persoanelor cu handicap. În ceea ce priveşte Ziua internaţională a persoanelor cu handicap, în anul 1992, la încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat Persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992), Adunarea Generală a proclamat ziua de 3 decembrie drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Deceniul a constituit o perioadă de conştientizare şi luarea de măsuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu handicap, pentru a le oferi acestora şanse egale.