De Ziua morţilor, care este marcată în fiecare an la 1 noiembrie, cimitirele orădene "ardeau", "incendiate" de mii de lumânări şi candele, devenind adevărate furnicare de oameni. Ruga pentru cei plecaţi şi comemorarea lor nu este niciodată de prisos. Cu acest gând au luat, ieri, mii de orădeni drumul Cimitirului Municipal din Oradea. În ciuda frigului de afară, cu mic cu mare, singuri sau cu familia, locuitorii oraşului de pe Crişul Repede au sosit în cimitire pentru a-şi comemora morţii, mai ales că se aştepta ca ieri să fie cel mai mare aflux de public. Cu coroniţe sau buchete de crizanteme, mulţi, inclusiv din judeţ, au venit la mormintele celor dragi, astfel încât în imediata apropiere a cimitirului circulaţia era blocată. Tot ieri, în Cimitirul Municipal din Oradea, Asociaţia "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, a organizat o manifestare comemorativă la monumentul eroilor români căzuţi în primul război mondial.