Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de a doua ediţie a concursului de orientare sportivă "Portus Crisy Challenge". La startul competiţiei s-au aliniat peste 50 de participanţi, împărţiţi în echipe de minimum trei membri. Între 20 şi 22 iulie a.c., s-a desfăşurat concursul "Portus Crisy Challenge", organizat de Centrul Alpin şi sport extrem "Artist" din Oradea, în colaborare Salvamont Şuncuiuş. La concurs au participat peste 50 de concurenţi, împărţiţi în 8 echipaje din Oradea, Satu Mare, Bucureşti, Reghin, Suceava şi Târgu Mureş, care şi-au măsurat abilităţile de orientare, dar şi cele sportive. Pentru desfăşurarea concursului a fost aleasă zona defileului dintre Vadu Crişului şi Şuncuiuş, unde concurenţii au fost testaţi pe parcursul a mai multor probe, de la cele de cunoştinţe de prim ajutor până la cele de căţărare şi mountain bike. Concursul a început cu probele teoretice de cunoaştere a tehnicilor de prim ajutor, după care s-a trecut la probele practice: de mountain bike, orientare sportivă, căţărare, coborâre verticală pe coardă, traversare. Organizatorii au pregătit o surpriză concurenţilor, introducând în concurs şi o probă de tir cu arcul. Printre echipajele înscrise în competiţie s-au numărat şi 2 echipe ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi care, la finele competiţiei, au ocupat prima poziţie la proba de regularitate şi a doua poziţie la proba de orientare sportivă. Marele premiu al concursului a fost câştigat de echipajul orădean, care a concurat sub numele de "Haiducii", confirmând parcă numele echipei prin calităţile de orientare şi abilităţile fizice.