Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, prima sesiune de depunere a proiectelor din acest an, perioada 15 iunie - 31 iulie, a fost organizată pentru Măsura 322 - Renovarea şi dezvoltarea satelor. Faţă de sesiunile anterioare pentru Măsura 322, de această dată s-au adus unele modificări metodologiei de întocmire a dosarelor (proiectelor), iar noutăţile s-au dovedit benefice, crescând astfel interesul potenţialilor beneficiari ai Măsurii 322, efect care s-a văzut, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe bihoreni.

La expirarea termenului de depunere a proiectelor, vineri, 31 iulie a.c., la sediul din Oradea al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor existau foarte mulţi deponenţi, fiecare proiect fiind analizat de către specialiştii OJPDRP Bihor, înainte de înregistrare. Abia ieri, 3 august, s-au comunicat datele oficiale, bilanţul acestei sesiuni de depunere a proiectelor fiind deosebit de bun. "Este o surpriză plăcută pentru noi, ne-a spus dl. ing. Florian Vesa, director coordonator adjunct la OJPDRD Bihor, în condiţiile în care s-au depăşit toate aşteptările noastre, ţinând cont de faptul că, după semnalele primite din teritoriu, se conturase aproximativ 28-30 de potenţiali depunători de proiecte. În final, iată că s-au depus 59 de proiecte."
Dintre cele 59 de proiecte, 58 sunt depuse de comune şi un proiect depus de către o organizaţie neguvernamentală (ONG). Valoarea totală eligibilă a celor 59 de proiecte este de 143 milioane euro. Se poate spune că este un număr record de proiecte depuse pentru această Măsură 322, dacă ne gândim că anul trecut, tot la Măsura 322, dar în cadrul a patru sesiuni, s-au depus 21 de proiecte cu o valoare eligibilă de 58,7 milioane euro, iar dintre ele, 6 proiecte au fost selectate şi contractate.
Numărul mare de proiecte depuse în cadrul acestei sesiuni situează judeţul Bihor, din datele preliminare primite, pe primul loc în cadrul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nr. 6 Satu Mare. Şi tot ca date statistice, anul trecut, la sesiunea din perioada decembrie-noiembrie, a mai existat un număr record de proiecte depuse de către bihoreni: 64, pentru Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole. Şi ar mai trebui ceva de reliefat: reuşita (pentru că s-au văzut, în final, rezultatele) amplei acţiuni organizate, în judeţ, din ultima decadă a lunii iunie şi până la jumătatea lunii iulie, însemnând dezbateri pe centre zonale cu potenţialii beneficiari ai Măsurii 322, cât şi despre celelalte oportunităţi de finanţare cu fonduri europene.