Guvernul a redus termenele pentru declanşarea şi finalizarea procedurilor de insolvenţă şi faliment pentru companii.

 

Perioada de observaţie - redusă la 50 de zile

Potrivit noilor prevederi, procedurile de insolvenţă trebuie accelerate pentru a evita întârzierea nejustificată a radierii societăţilor neviabile din registrul comerţului şi, implicit, o prelungire a prezenţei acestora în circuitul comercial.

Modificarea Legii insolvenţei a fost inclusă în acordul de împrumut cu FMI şi CE drept condiţie pentru acordarea tranşelor. Astfel, Guvernul a decis ca perioada de observaţie a unei firme, cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment, să fie redusă cu 10 zile, de la 60 la 50 zile, iar adunarea generală a acţionarilor firmei respective să fie convocată în maximum 10 zile de la deschiderea procedurii, faţă de 20 zile în prezent, pentru desemnarea administratorului special. Prima citare şi/sau comunicare a actelor de procedură se va realiza prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Operaţiunile de publicare în Buletin a actelor de procedură emise de instanţele judecătoreşti şi administrator/lichidator vor fi efectuate gratuit, iar operaţiunile de înregistrare în registrul comerţului a acestor acte vor fi de asemenea realizate fără plată.

 

Termen de recurs - 7 zile de la comunicare

Termenul de recurs la hotărârea judecătorului sindic a fost redus de la 10 zile la 7 zile de la comunicarea deciziei, iar perioada de judecare a recursului a fost drastic diminuată, de la 30 zile la 10 zile de la înregistrarea dosarului la Curtea de Apel. Documentul stabileşte totodată că, dacă admite opoziţia creditorilor faţă de deschiderea procedurii de insolvenţă, judecătorul-sindic "va revoca încheierea de deschidere a procedurii". Legea aprobată de Executiv elimină totodată prevederea aflată în prezent în vigoare, care stabileşte că "reaua-credinţă a debitorului trebuie dovedită de creditorul care se opune la deschiderea procedurii insolvenţei". Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului va fi de maximum 45 zile de la deschiderea procedurii de insolvenţă, faţă de 60 zile în prezent, iar termenul de verificare a creanţelor şi de comunicare a tabelului preliminar de creanţe a fost stabilit la cel mult 20 zile, faţă de 30 zile în prezent. Contestaţia debitorului faţă de creanţele trecute de către administrator/lichidator în tabelul preliminar al creanţelor va trebui depusă la tribunal în termen de 5 zile de la afişare, faţă de 10 zile în prezent.