Partidele româneşti au primit, săptămâna trecută, un semnal strategic referitor la regulile jocului electoral 2008-2009. Martori ai luptei întunecate duse pentru (ne)numirea Noricăi Nicolai ca ministru al Justiţiei, competitorii politici au vizionat cu ochii lor un coşmar, care le va vizita minţile pe tot parcusul celor doi ani electorali: exploatarea publică a trecutului propriu, prin scoaterea oportună şi subiectivă la suprafaţă a petelor negre, reale sau fabricate, din biografiile profesionale.

De la scandalul Watergate, care a legitimat intruziunea jurnaliştilor în viaţa - mult prea secretă şi discretă până atunci - a politicienilor drept "calea regală de acces la inima cititorilor", dezvăluirile privind trecutul documentabil al aleşilor fac deliciul consumatorilor de presă politică.
Personalizarea până la trivial a expresiei publice autohtone a creat din politicienii români o armată de personaje caricaturale, cărora cu greu le poate cineva susţine o candidatură, oricare ar fi aceea. Nu cunosc în România un personaj politic nepătat. Nu ştiu să fi văzut în anii '90 o altă personalitate politică, cu excepţia absolut singulară a lui Corneliu Coposu, care să fi obţinut sufragiile unanime ale publicului politic. Paradoxal ori nu, după 18 ani căzniţi în democraţie, mi-e imposibil să găsesc în noile garnituri de partid oameni de o integritate profesională, de o moralitate şi o conduită ireproşabile.
Experienţa de ziarist şi mai ales cea dobândită în ultimii ani mă determină să mă îndoiesc profund că reformarea clasei politice, asanarea morală a acesteia, precum şi relansarea purităţii ideologice în acţiunea politică începe cu scoaterea la vedere a unor mape şi execuţia publică a unor persoane.
Două sunt motivele care mă îndeamnă la scepticism, în ceea ce priveşte "operaţiunea mapa":

1. Veridicitatea discutabilă a informaţiilor continute în evaluările profesionale realizate de organele represive ale statului comunist. Securitatea, Partidul Comunist, Miliţia, Procuratura, Justiţia au fost tot atâtea instrumente de opresiune şi represiune instituţională, înainte de 1989. Cine poate garanta autenticitatea şi integritatea filelor şi dosarelor rămase în arhivele instituţiilor respective, după 18 ani de bulversări continue şi de imixţiuni politice de necontestat?

2. Legalitatea discutabilă a procedurii de publicare a evaluărilor profesionale în activitatea politică. Câteva întrebări se cuvin a fi puse:
a) cine şi în baza cărei legi are dreptul în România să ceară mape profesionale aflate în arhiva unei instituţii apolitice, b) potrivit cărui regulament de ordine interioară a instituţiei respective este posibilă publicarea în presă a mapei profesionale a unui candidat la o funcţie publică, c) cine din instituţia respectivă decide ce intră şi ce rămâne într-o mapă de evaluare profesională?

Am mai vorbit în editorialele mele anterioare despre beteşugul de căpătâi al instituţiilor româneşti: obedienţa politică. Nu voi înceta să vorbesc despre deprofesionalizarea instituţiilor de forţă din România, prin cedarea în faţa comenzilor politice, a presiunilor politice. Pe cine să cred? Pe cel care demască, fără bază legală şi proceduri prestabilite, sau pe cel care este demascat? Care se jură că filele mapei sunt contrafacute?
De ce mapa lui Norica a apărut, iar mapa lui Monica, nu? De ce nu au apărut până acum mapele profesionale ale mai marilor ţării? De ce mapele nu conţin filele complete, în integralitatea lor, a isprăvilor profesionale ale împricinatului? De ce dosarele unor politicieni lipsesc cu desăvârşire din toate arhivele - Ion Iliescu şi Traian Băsescu sunt doi dintre cei mai notorii "fericiţi ai sorţii" - iar altele stau frumos şi îşi aşteaptă sorocul de oportunitate? De ce pentru candidaturile politice la parlament sau pe funcţii obţinute prin vot uninominal nu au fost nici până astăzi stabilite filtre şi proceduri legale de scanare profesională la 360 de grade a trecutului profesional al persoanelor aflate în poziţii de eligibilitate?

Poate că e mai bine să trăim veşnic sub zodia dublului standard, a capriciului şi a deciziilor discreţionare. Poate că aşa vom reuşi să ne prăbuşim într-o groapă comună. Mapă peste mapă. Toţi o mapă si-un pământ.