Anunţată încă de la sfârşitul săptămânii trecute, greva medicilor nu s-a prea ţinut în Oradea. Asta pentru că medicii afiliaţi sindicatelor greviste sunt puţini, iar Colegiul Medicilor Bihor abia ieri îşi alegea preşedintele. Totuşi, după întâlnirea naţională de pe 23 martie, situaţia s-ar putea schimba.

Federaţia Sindicală „Hipocrat”, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) şi CNS „Cartel ALFA”, au intrat ieri în grevă japoneză cu banderolă, un prim protest dintr-o serie, anunţate de sindicalişti.

Potrivit reprezentanților sindicali decizia a fost luată după „întâlnirea pe care conducerea celor două formaţiuni au avut-o cu Ministrul Sănătăţii la începutul acestei săptămâni, Patriciu Achimaş Cadariu, şi cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac. Discuţiile au vizat soluţionarea revendicărilor salariaţilor din Sănătate şi nu s-au finalizat cu un calendar concret şi realist pentru rezolvarea acestor probleme”.

Principala revendicare a sindicaliştilor este „aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat”.

Luni, după declanşarea grevei, Federația „Solidaritatea Sanitară” s-a declarat solidară cu revendicările celorlalte organizații sindicale din Sănătate, însă i-a acuzat că „au preluat” din lista de solicitări, revendincările lor.

În Oradea, doar Spitalul CFR!

În Oradea nu s-a protestat aproape deloc pentru că nu sunt foarte mulţi medici afiliaţi Federaţiei Sindicale „Hipocrat”, a CFSMR sau ai CNS „Cartel ALFA”. La Judeţean, Municipal şi Ambulanţă nimeni nu a purtat banderolă, doar la Spitulul CFR şi-au pus banderole albe 18 medici.

„Noi nu am decis încă dacă se ne alăturăm grevei sau nu, pe de o parte pentru că procesul electoral în interiorul Colegiului Medicilor încă nu s-a finalizat. Pe de altă parte pentru că abia pe 23 ne vom aduna într-o întâlnire la nivel naţional. Vom vedea ce se va întâmpla după acea întâlnire şi dacă ne vom ralia sau nu protestului”, a spus, pentru Crişana, dr. Carmen Pantiş.

Aflat într-o vizită la Alba Iulia, premierul Dacian Cioloş a declarat pentru Mediafax că înţelege situaţia medicilor, dar că nu este momentul potrivit pentru astfel de rectificări bugetare.

„Cunoașteți bine bugetul care a fost aprobat, de Parlament, la sfârșitul anului trecut. Au spus că în acel buget trebuie să lucrăm. Deci acesta e bugetul, nu avem de unde să luăm mai mult decât la rectificare dacă luăm de la un alt domeniu ca să punem la un alt domeniu. Marja pe care o avem știți că este foarte restrânsă pentru că pe de o parte s-au aplicat măsurile de relaxare fiscală și în același timp au crescut salariile. Pentru orice altă decizie, inclusiv din Parlament care vizează impactul bugetar, a spus-o și Curtea Constituțională, trebuie să se prevadă sursa de finanțare, pentru că altfel nu avem de unde. Nici nu putem să ne permitem să dezechilibrăm situația bugetară și să dăm acest semnal negativ în exterior, care să afecteze situația economică a României, pentru că percepția privind echilibrul bugetar are un impact foarte mare și asupra investițiilor care se fac în țară”, a spus Dacian Cioloş care a mai adăugat că este un subiect care trebuie totuşi discutat.