O sală arhiplină. De asta a avut parte, ieri, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, la Primăria Oradea, cu prilejul susţinerii conferinţei cu tema "Actualitatea teologiei politice". Astăzi, 7 martie, de la ora 10:00, ministrul Culturii va fi prezent la ceremonia de confirmare a noului episcop romano-catolic de Oradea, Bocskei Laszlo, iar de la ora 16:00, va vizita câteva monumente istorice din Oradea: Cetatea, Teatrul de Stat, Filarmonica de Stat şi Pasajul Vulturul Negru. Programul va cuprinde şi o întâlnire cu preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann.

"Suntem onoraţi să-l avem în mijlocul nostru pe ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, căruia îi urez bun venit în urbea noastră şi în Primăria Oradea. Îi mulţumesc că a răspuns invitaţiei noastre, convins fiind că, în cele trei zile de şedere, va cunoaşte îndeaproape problemele ce ţin de patrimoniu, de Cetatea Oradea, dar şi de instituţiile de cultură şi culte din oraş", a spus primarul Ilie Bolojan. A luat, apoi, cuvântul Ligia Mirişan, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, care a arătat că, întămplător sau nu, venirea ministrului la Oradea are loc în preajma zilei de 14 martie, când tatăl acestuia, Alexandru Paleologu, ar fi împlinit 90 de ani. "Aveţi un oraş atât de frumos!", a spus oaspetele nostru, care a recunoscut că, deşi se află pentru prima oară în oraşul de pe Crişul Repede, nu se aştepta la o audienţă atât de numeroasă. Două au fost aspectele dezbătute de el în cadrul conferinţei. Primul: ce înseamnă teologia politică în accepţiunea lui Carl Schmitt, iar al doilea, ubicuitatea politicului (o chestiune foarte actuală pentru noi!).

"Globalizarea e un succes atâta timp cât ai creştere economică. Personal, nu sunt foarte optimist în ce priveşte viitorul. Vor fi probleme legate de şomaj, sărăcie, iar ubicuitatea politicului poate fi o scânteie când ai un asemenea teren inflamabil. Aşa că mare atenţie la tot ce manifestă forţa şi virulenţa unor actori politici nonstatali", a avertizat invitatul.