Preşedintele organizaţiei Oradea a PD-L, Olimpia Urdea, secretarul aceleiaşi organizaţii, Dorina Bucevschi, şi preşedintele executiv al organizaţiei de femei PD-L Bihor, Lidia Popa, au demisionat, ieri, din partid, după ce li s-ar fi reproşat prestaţia din campania electorală.

Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene de femei, Lidia Popa, a refuzat să detalieze motivele ce au determinat-o pe ea şi colegele ei să părăsească partidul. "Noi, cele trei demisionare, vrem să vorbim despre acest subiect, însă o vom face într-un material pe care îl vom transmite presei", a declarat Popa. Surse din PD-L spun că cele trei demisii înregistrate la sediul democrat-liberalilor sunt consecinţa scorului electoral prost înregistrat de partid la nivel local, care a provocat mai multe conflicte interne. Potrivit aceloraşi surse, motivaţia demisonarelor ar fi că un grup format din secretarul executiv al Filialei, Mircea Matei, soţia acestuia, Daniela Pusta, şi secretarul general adjunct, Adelina Coste, le-ar fi reproşat într-o întrunire, pe un ton ridicat, prestaţia din campania electorală. "Matei ne lua la rost, fără să-i pese că în timpul campaniei noi am mers din poartă în poartă pentru a discuta deschis cu orădenii şi trebuia să răspundem noi de ce alţii, care stăteau prin birouri, făceau campanie murdară", a declarat o sursă din PD-L Bihor.