Dezvăluirile despre Dan Ioan Popescu şi legăturile acestuia cu mediul de afaceri au arătat conexiuni dezvoltate în jurul firmei Luxten Lighting SA, condusă de foştii parteneri de afaceri ai ex-ministrului Economiei. În perioada 2001-2004, a guvernării PSD, firma Luxten a reuşit să obţină contracte fabuloase pentru iluminatul public în mai multe oraşe din ţară. Contractele încheiate de Luxten Lighting SA cu statul au cunoscut o anvergură nebănuită, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 8.479 miliarde de lei, adică 223,13 milioane euro. Întâmplător sau nu, Luxten a beneficiat de contracte uriaşe cu primăriile din mai multe oraşe administrate de edili PSD, pentru reabilitarea, întreţinerea sau proiectarea reţelelor electrice. Multe dintre aceste contracte au stârnit controverse legate de modul de atribuire ori de valoarea lor, considerată mult prea mare. Cu toate acestea, Luxten nu a bătut palma numai cu primari PSD în ultimii patru ani. Timişoara, Baia Mare, Reşita sau Oradea, conduse de un popular, un liberal, un independent şi un democrat, sunt exemple elocvente, însă nici una din aceste municipalităţi, cu excepţia Oradiei, nu a considerat că-i "datorează" lui Dan Ioan Popescu şi altceva decât achitarea sistematică a ratelor contractuale către Luxten. Bunăoară, decernarea titlului de cetăţean de onoare lui Dan Ioan Popescu. Edilii Oradiei au făcut-o însă, stârnind nedumerirea unei părţi a legislativului local, dar şi a opiniei publice. Ce "merite" să-i fi fost recunoscute fostului ministru al Industriilor, pentru a fi declarat "cetăţean de onoare" al municipiului Oradea, ne-au întrebat mai mulţi cetăţeni. Din păcate, suntem nevoiţi să ridicăm din umeri şi să recunoaştem că habar nu avem. Ceea ce ştim este că, în luna iunie 2001, Consiliul Local Oradea a concesionat serviciul de iluminat public şi modernizarea acestuia firmei Luxten, valoarea totală a contractului fiind de 12.104.742 USD. Şi mai ştim că o parte din această fabuloasă sumă s-a achitat, urmând ca şi în 2006 bugetul local să aloce peste 46 miliarde lei vechi iluminatului public. Nu putem să uităm, însă, că în precedentul său mandat, între 2000-2004, primarul Petru Filip era acţionar semnificativ al societăţii comerciale Investmond SA, care, în aceeaşi perioadă, a acaparat prin diverse inginerii financiare mai multe imobile reprezentative amplasate în centrul Oradiei, pe care le-a închiriat apoi, pe bani grei, unor bănci comerciale. Unul din aceste imobile, cel situat pe strada Vasile Alecsandri, nr. 2, unde îşi avea sediul şi firma primarului, a fost achiziţionat de aceasta de la Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, aflată în directa subordonare a Ministerului Industriilor, condus de Dan Ioan Popescu. Să fie o simplă coincidenţă faptul că, în aceeaşi perioadă, se perfecta cu firma Luxten, condusă de foştii parteneri de afaceri ai ex-ministrului Economiei, contractul de concesionare a iluminatului public orădean în valoare de peste 12, 1 milioane dolari? Faptul că, ulterior, Dan Ioan Popescu a fost declarat, fără nici un merit, "cetăţean de onoare" al municipiului, ne îndreptăţeşte să credem că nu...