În contextul organizării alegerilor locale din acest an, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară la nivel național o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.

 

Prin intermediul acestei campanii, care se desfășoară și în județul Bihor, alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului. În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse. Astfel, 700 de afişe, format A2, tipărite în cadrul campaniei de informare, au fost distribuite în judeţul Bihor, pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare.

De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care, în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale. Totodată, pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor și pe site-urile structurilor MAI din județul Bihor a fost creată câte o trimitere către pagina oficială de Internet a MAI, unde a fost creată o secţiune dedicată alegerilor. Aceasta conţine principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravenţiile ce pot fi constatate de angajaţii MAI şi infracţiunile prevăzute de Codul Penal, precum şi link-uri către deciziile Biroului Electoral Central şi ale Autorităţii Electorale Permanente.

Vizitatorii site-ului MAI pot descărca, de asemenea, afişul şi spoturile realizate în cadrul campaniei de informare. Având în vedere rolul esenţial pe care mediul online îl are în informarea alegătorilor, campania MAI include o componentă de informare specială şi pe contul de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne.

R.C.