Ieri, în timp ce majoritatea absolvenţilor de clasa a VIII-a au avut o zi liberă, cei care au optat să susţină examenul la limba maternă s-au prezentat la centrele de examinare pentru a fi testaţi. În judeţul nostru, la examenul de limba maternă au participat 1.195 de elevi la maghiară, opt la germană şi 31 la slovacă. Conform informaţiilor primite de la Akos Zoltan, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean subiectele au avut un grad mediu de dificultate. De altfel şi elevii au fost de aceeaşi părere. "Din punctul meu de vedere subiectele au fost destul de uşoare. Să sperăm că nota pe care o voi primi va confirma acest lucru", ne-a declarat o elevă. În timp ce unii elevi au ieşit din sălile de examen cu zâmbetul pe buze, alţii au fost de altă părere, spunând că a fost destul de greu. Examenul s-a desfăşurat fără probleme în toate centrele de testare. A fost înregistrat un caz în care un elev din Diosig a întârziat o jumătate de oră. "La Diosig a trebuit să recurgem la un subiect de rezervă, pentru că un elev a întâziat o jumătate de oră din motive obiective. În astfel de cazuri, conform metodologiei de organizare şi defăşurare a testelor naţionale se apelează la un subiect de rezervă", ne-a declarat Akos Zoltan. Subiectul de rezervă a fost anunţat de minister la ora 13.00, iar elevul a avut la dispoziţie două ore pentru a-l rezolva.