De la sfârşitul săptămânii trecute, persoanele sau familiile care şi-au depus dosarele pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri au fost aşteptate să îşi ridice drepturile băneşti aferente lunii decembrie 2009. Dacă luna trecută orădenii nu s-au prea înghesuit, în această lună, peste 60% dintre beneficiari şi-au ridicat banii.

1.148 de orădeni se află pe statele de plată la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri pentru sezonul rece 2009-2010. În cursul zilei de ieri, 850 dintre aceştia îşi ridicaseră drepturile băneşti. Beneficiarii se pot prezenta la casieria ASCO, pentru a-şi ridica banii aferenţi lunii decembrie, zilnic, între orele 08.00-10.00 şi 12.30-14.30. În această lună se achită şi restanţele celor care nu şi-au ridicat banii pe noiembrie. Faţă de anii trecuţi, în acest an, ajutoarele au fost acordate cu o lună întârziere. De asemenea, ele se vor acorda eşalonat şi nu o singură dată. Potrivit reprezentanţilor ASCO, suma minimă acordată beneficiarilor a fost de 16 lei, iar cea maximă, de 54 de lei, în funcţie de veniturile fiecărei familii. Persoanele care nu îşi ridică în această lună banii de încălzire pentru luna decembrie pot să îi ridice în luna martie. Drepturile băneşti se pot ridica doar de către titularii cererilor sau dosarelor de ajutor social, în baza actului de identitate în original.