Sindicatul Ambulanţa a renunţat la grevă până în anul următor. Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, le-a cerut liderilor de sindicat toleranţă până în 2007, urmând ca, din 1 februarie, aşa cum acesta a promis, să fie aplicată o nouă grilă de salarizare. Potrivit prim-vicepreşedintelui, Gheorghe Chiş, sindicatul "Ambulanţa" a renunţat la ideea declanşării protestelor la finalul acestui an. Nemulţumiţi de salariile nejustificat de mici, în special în comparaţie cu nivelul de încadrare a medicilor şi asistenţilor din spitalele clinice, la sfârşitul lunii noiembrie, liderii de sindicat ameninţau cu declanşarea unei greve. În urma negocierilor purtate cu reprezentanţii ministerului de resort, însă, aceştia au promis majorarea cu 20 de procente a salariilor, în două tranşe în 2007, precum şi modificarea grilei de salarizare, pentru a elimina diferenţele faţă de salariile acordate în spitalele clinice. Liderii de sindicat au stabilit atunci drept termen de finalizare a noii grile de salarizare data de 15 decembrie, în caz contrar, Sindicatul "Ambulanţa" urmând să reia protestele, la sfârşitul anului. "În timpul unei discuţii purtate recent cu ministrul Eugen Nicolăescu, acesta ne-a cerut toleranţă şi înţelegere, întrucât întregul demers necesită timp. Potrivit ministrului, în prezent, se lucrează la elaborarea documentului, urmând ca acesta să intre în vigoare la data de 1 februarie anul următor", ne-a declarat Gheorghe Chiş. Liderul de sindicat a mai precizat că sindicatul Amulanţa nu se va mulţumi doar cu majorarea cu 20 la sută a salariilor. "În cazul în care la 1 februarie nu va fi pusă în aplicare noua grilă de salarizare, vom demara potestele", a atenţionat prim-vicepreşedintele sindicatului Ambulanţa.