Reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJOP) Bihor, împreună cu cei ai Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală, Gărzii Financiare şi Inspectoratului de Poliţie Bihor a desfăşurat, în perioada 6-8 iulie, acţiuni de verificare a comercianţilor de legume - fructe din Pieţele Obor, Rogerius, Nufărul, Ioşia.

 "Aceste acţiuni au avut drept scop sprijinirea micilor producători agricoli, prin stoparea speculanţilor care îşi desfăşoară activitatea în principalele pieţe agroalimentare din judeţ" - ne-a declarat ing. Sebastian Secoşan, director coordonator adjunct al CJOP Bihor. Au fost verificaţi 53 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în mai sus amintitele pieţe din Oradea, fiind constatate o serie de abateri, dintre care amintim: lipsa avizelor de însoţire a mărfii; lipsa certificatelor de producător; lipsa specificaţiilor privind originea şi calitatea produselor. În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 lei, fiind confiscate şi distruse 18.705 kg produse în valoare de 10.874 lei.