Reprezentanţi ai Centrului Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni" (CRSE) Oradea au participat, zilele trecute, alături de reprezentanţi ai Primăriei Oradea, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Direcţiei Ape -Crişuri, respectiv ai Ordinului Arhitecţilor Bihor, la o dezbatere publică privind efectele negative pe care le-ar avea lucrările de amenajare a malurilor Crişului Repede pe porţiunea Pod Dacia - Pod Centru (Piaţa Ferdinand) asupra mediului înconjurător şi nu numai. Un mal betonat Într-o atmosferă tensionată, timp de câteva ore, părţile implicate direct în realizarea proiectului privind amenajarea malurilor Crişului Repede pe tronsonul Pod Dacia - Pod Centru (Piaţa Ferdinand) au precizat etapele proiectului şi, nu în ultimul rând, măsurile care se vor lua pentru renaturarea malurilor. La rândul lor, ecologiştii au respins vehement continuarea proiectului, precizând că amenajarea prin betonare a malurilor Crişului Repede va afecta grav aspectul peisagistic al malurilor, ducând în cele din urmă la o natură moartă şi la un climat urban modificat. "Nu cred că este bine ceea ce s-a întâmplat. De când au fost făcute defrişările pe malurile Crişului, totul s-a schimbat. Mai mult, peisajul natural a dispărut cu desăvârşire. Acum ne putem mândri doar cu faptul că malurile au fost «amenajate» cu beton", precizează Ana Marossy, specialist în cadrul Societăţii Române de Ecologie. Cu dreptul înainte În ciuda protestelor venite din partea ecologiştilor, Aquaproiect şi autorităţile locale continuă amenajarea malurilor Crişului Repede cu grinzi de beton. "Ceea ce se întâmplă nu este o amenajare, ci pur şi simplu o desfigurare a malurilor Crişului. Pe tronsonul Pod Dacia - Pod Primărie, malurile sunt deosebit de frumoase, iar dacă acestea vor fi betonate, un întreg ecosistem va fi sufocat", este de părere Alexandru Moisi, şeful Ordinului Arhitecţilor - filiala Bihor. Cei care se ocupă de proiect au, însă, o cu totul altă părere. "Noi ne-am ocupat doar de lucrările de gospodărire a apelor. S-a dorit conturarea albiei râului, respectiv malurile să se afle la aceeaşi cotă cu grinzile de beton", precizează Mihail Ghinea, reprezentant Aquaproiect. Mai mult, Andrei Luncan, arhitectul-şef al municipiului Oradea, a precizat că lucrările vor fi realizate în două etape, respectiv după finalizarea protecţiei albiei, va urma amenajarea peisagistică. Însă, reprezentanţii CRSE Oradea au rămas fermi pe poziţie. "Nu suntem împotriva acestor lucrări. Vrem ca ele să se facă cu păstrarea cadrului natural şi fără folosirea grinzilor de beton", afirmă Mihai Togor, preşedintele CRSE.