Rezultatele testărilor psihologice a cadrelor didactice bihorene, preferinţele elevilor în ceea ce priveşte orientarea şcolară şi profesională, precum şi completarea la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ a unui chestionar privind violenţa în şcoli sunt doar câteva dintre subiectele abordate de curând în cadrul şedinţelor organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean cu directorii sau directorii coordonatori ai unităţilor de învăţământ bihorene. Potrivit informaţiilor primite de la Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, una dintre problemele abordate în cadrul şedinţelor cu directorii a fost acea legată de testul psihologic. Pentru prima dată, în acest an şcolar, cadrele didactice bihorene au fost evaluate de către psihologii şcolari. Chiar dacă o parte dintre profesori au trecut cu brio testul, alţii au fost nevoiţi să îşi refacă examenul. "În acest an, în cadrul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bihor au fost testaţi 6.300 de profesori, testarea fiind gratuită. Din totalul cadrelor didactice examinate 62 de profesori nu au primit aviz favorabil, fiind îndrumaţi să-şi refacă examenul", ne-a declarat Daniel Negrean. În ceea ce priveşte orientarea şcolară şi profesională a elevilor de clasa a VIII-a din statisticile întocmite la nivelul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bihor reiese faptul că elevii preferă profilul real. Tot în cadrul şedinţelor cu directorii au fost comunicate noutăţile privind metodologia mişcării personalului didactic, acordarea gradaţiei de merit, precizări cu privire la modalităţile de prevenire şi răspândire a gripei aviare etc. "Reprezentanţii Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bihor au prezentat conducerilor unităţilor de învăţământ un chestionar privind violenţa în şcoală, chestionar care va trebui completat de către profesori la toate ciclurile de învăţământ, datele urmând a fi preluate pentru a fi transmise mai apoi Ministerului Educaţiei şi Cercetării", a mai precizat Daniel Negrean.