Directorul general pentru Extindere a Comisiei Europene prin TAIEX, Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest şi Institutul Regional de Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) organizează, la Oradea, un nou seminar cu tematica "Achiziţii publice".

Seminarul este programat în zilele de 29 şi 30 aprilie a.c., la Hotelul Dacia Continental Oradea, începând cu ora 9.00. Acest eveniment face parte din Programul de Instruire Regională (RTP) pentru România. Conform organizatorilor, lectorii din ţară şi din străinătate care vor participa la seminar vor expune, prin prezentările pregătite, din experienţa lor în acest domeniu în ţări membre ale Uniunii Europene.
Cât priveşte TAIEX, el este Instrumentul de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii, din cadrul Direcţiei Generale Extindere a Comisiei Comunităţilor Europene. Prin TAIEX Comisia Europeană sprijină anumite ţări, în domenii ca armonizarea legislaţiei şi aplicarea legislaţiei comunitare. Asistenţa TAIEX este destinată atât statelor în curs de aderare la UE, cât şi statelor membre UE, în primii ani de aderare. Totodată, TAIEX asigură formarea tehnică şi consilierea experţilor din ţările beneficiare.