Liderul al-Qaida, Osama ben Laden, a cerut grupărilor insurgente din Irak să se unească, într-o înregistrare audio difuzată de postul de televiziune Al Jazeera, relatează Reuters.

"Interesul naţiunii islamice îl depăşeşte pe cel al unui grup (...), interesul naţiunii (islamice) este mai important decât cel al unui stat", a precizat persoana din înregistrare, care părea să fie Osama ben Laden. "Tăria credinţei este în tăria legăturii dintre musulmani şi nu în cea a unui trib, a naţionalismului sau a unei organizaţii", a adăugat acesta. "Îi sfătuiesc (...) pe fraţii noştri, în special pe cei din al-Qaida, oriunde ar fi, să evite să urmeze fanatic o persoană sau un grup", a precizat el. Din fragmentul înregistrării difuzat de Al Jazeera nu era clar când a fost înregistrat mesajul. De asemenea, persoana care vorbea a avertizat faţă de orice tentativă de dezbinare a diferitelor grupări prin introducerea de agenţi în rândurile acestora. Al-Qaeda este una dintre principalele organizaţii care luptă împotriva forţelor conduse de Statele Unite în Irak şi a Guvernului de la Bagdad. Alte grupări musulmane sunnite s-au alăturat al-Qaida, pentru a forma ceea ce numesc Statul Islamic din Irak, însă alte organizaţii au respins această iniţiativă.