În perioada 28-31 mai, în localitatea Sindelfingen (Germania) a avut loc prima ediţie a Campionatului Mondial de Judo Masters (peste 30 ani).

Cuprins în cadrul calendarului IJF, evenimentul a aliniat la start peste 1000 de judoka, din 48 de ţări şi 5 continente.
La prima ediţie, România a fost reprezentată de 36 de judoka, de remarcat fiind prezenţa a doi orădeni, Adrian Costin şi Ion Soltan.
În cadrul categoriei M1/81 kg, orădeanul Adrian Costin i-a înfruntat pe tatami în preliminarii pe Turcsanyi Balazs (Ungaria), Marquard Michel (Germania) şi Gossmann Andreas (Germania), câştigând toate meciurile prin Ippon. În finală, Costin s-a întâlnit cu rusul Silduschin Ivan, fiind învins de acesta după un meci disputat, cucerind însă titlul de vicecampion mondial. Celălalt orădean prezent la competiţie, Ion Soltan, s-a clasat în final pe locul IX.
Echipa de veterani, fondată în 2001, are la activ numeroase medalii obţinute la mai multe campionate europene şi mondiale. Această din urmă medalie încununează aniversarea clubului din această săptămână, eveniment la care vor participa peste 40 de membri din Oradea. În altă ordine de idei, Andrei Bondor, de la Judo Club Phoenix Oradea, a fost ales recent în Comisia de Masters a Federaţiei Mondiale de Judo.
Adrian Costin (30ani) s-a apucat de judo la o vârstă fragedă, primul antrenor fiindu-i prof. Mălan, actualmente fiind legitimat la Judo Club Phoenix Oradea, din 2002.
Sportivii clubului vor avea încă un stagiu în Ungaria, împreună cu loturile Ungariei şi Austriei, urmând să participle la Campionatele Internaţionale de Judo Masters ale României, din luna octombrie a acestui an, dar şi la Campionatul European de judo Masters, ce se va desfăşura în noiembrie, la Lignano (Italia).