La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii "Fundaţiei pentru Protecţia Câinilor Comunitari Câmpina" au sosit la Beiuş. Timp de o săptămână, aceştia desfăşoară un program de sterilizare, deparazitare şi vaccinare antirabică a câinilor cu şi fără stăpân. După cum declara dr. Radu Stoicescu, operaţia de sterilizare durează aproximativ 15 minute şi se face sub anestezie totală, în clinica mobilă pe care fundaţia a deplasat-o la Beiuş. Recuperarea postoperatorie durează două zile, după care câinii sunt ţinuţi sub observaţie încă trei zile. Vor fi eutanasiaţi doar câinii foarte bolnavi, bătrâni sau agresivi. Reprezentanţii Primăriei au participat la lucrările de instalare a clinicii mobile şi a cuştilor în care se va face recuperarea câinilor după procedura de sterilizare. Cei de la Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari Câmpina rămân la Beiuş până pe 25 august, "statul major" al acestora fiind în incinta fostului Centru de Plasament Beiuş. Specialiştii fundaţiei din Câmpina se adresează şi proprietarilor de câini care doresc sterilizarea animalelor pe care le deţin, dr. Radu Stoicescu menţionând că toate intervenţiile sunt gratuite.