Emoţii, nerăbdare şi dorinţă de a munci. Asta au simţit tinerii prezenţi, ieri, la Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea, la prima ediţie a bursei locurilor de muncă pentru tinerii postinstituţionalizaţi. Evenimentul a fost organizat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Zeci de tineri proveniţi din instituţiile de protecţie socială din judeţul Bihor, reprezentanţi ai DGASPC Bihor, ai AJOFM Bihor, respectiv ai peste 10 societăţi comerciale din judeţul Bihor cu o ofertă de aproximativ 127 de locuri de muncă în diferite domenii, au participat la deschiderea oficială a primei ediţii a bursei locurilor de muncă pentru tinerii proveniţi din instituţiile de protecţie socială. Astfel, peste 70 de tineri, proveniţi din Centrul de plasament nr. 2 din Oradea şi din Centrul de plasament de tip rezidenţial Popeşti, au răspuns prezent la prima ediţie a bursei din acest an. "Direcţia are în evidenţe peste 70 de tineri, proveniţi din instituţiile de protecţie socială, aceştia fiind absolvenţi de liceu sau şcoală profesională. Dintre aceştia, aproximativ 20 provin din locuinţele protejate pentru tinerii cu dizabilităţi, restul de la Centrul de plasament nr. 2 Oradea şi Centrul de plasament de tip rezidenţial Popeşti. Înainte de a participa la această bursă, specialiştii DGASPC Bihor au derulat pentru aceşti tineri un program de informare şi de consiliere cu privire la locurile de muncă care li se potrivesc cel mai bine, în funcţie de capacitatea fiecăruia", a precizat Ciprian Novac, purtător de cuvânt DGASPC. Angajatorii care au participat la eveniment nu sunt la primele relaţii cu tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială, unii dintre ei având încadraţi astfel de angajaţi de foarte mulţi ani. "În societatea pe care o conduc, printre angajaţi se numără şi patru tineri care provin dintr-o instituţie de protecţie socială. Sunt foarte disciplinaţi şi s-au integrat foarte bine în colectiv. Azi am venit cu circa 10 oferte de locuri de muncă, urmând ca, în cursul zilei de luni, două fete să se prezinte pentru o perioadă de probă la societate", ne-a declarat Edith Groza, director. În cursul săptămânii viitoare o parte dintre tinerii prezenţi se vor prezenta la un nou interviu, după care vor fi încadraţi pentru o perioadă de probă în cadrul societăţilor respective.