* Direcţia Silvică Oradea scoate la vânzare 10.000 de pomi de Crăciun - brad şi molid. * Preţul de valorificare, acelaşi ca anul trecut. * Mai ieftin este să cumperi direct de la ocoalele silvice * Un brad - între 80.000 şi 165.000 lei; un molid, între 50.000 lei şi 90.000 lei, în funcţie de dimensiune * Pomii de Crăciun, ca noutate, nu se pot valorifica decât dacă sunt marcaţi cu un sigiliu Nu mai sunt dubii asupra preţului de valorificare practicat, anul acesta, de către Direcţia Silvică Oradea, în ceea ce priveşte pomii de Crăciun. Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a decis ca direcţiile silvice aparţinătoare să menţină preţurile de anul trecut. Astfel, persoanele fizice care merg să procure, direct de la punctele de desfacere ale ocoalelor silvice, pomi de Crăciun (maximum cinci bucăţi), pot cumpăra la următoarele preţuri: pentru specia brad - 80.000 lei/bucată, dacă pomul are dimensiunea de 0,70-1,30 m; 120.000 lei/bucată (1,31 - 2,00 m) şi 165.000 lei/bucată (la dimensiunea de 2,01 - 3,00 m); pentru specia molid - 50.000 lei/bucată, 70.000 lei, respectiv 90.000 lei, în funcţie de cele trei categorii de dimensiuni specificate la brad. Cât priveşte persoanele juridice, ele participă la licitaţie, acţiune ce se va organiza în zilele de 2 şi 9 decembrie. Pe lângă această precizare, domnul ing. Ioan Liviu Judea, directorul Direcţiei Silvice Oradea, a făcut cunoscut, la conferinţa de presă de ieri, că Direcţia Silvică Oradea oferă, ca şi anul trecut, 10.000 de pomi de Crăciun, dintre care 4.000 de brazi şi 6.000 de molizi. "În situaţia că se doreşte un pom de Crăciun cu dimensiuni mai mari de 3 metri, atunci se face comandă specială, cum, de pildă, Primăria Oradea ne-a solicitat 15 astfel de pomi" - a remarcat directorul Direcţiei Silvice Oradea. Noutatea privind comercializarea pomilor de Crăciun constă în aceea că, începând de anul acesta (conform HG 427/2004), pomii de iarnă oferiţi spre vânzare vor fi marcaţi printr-un sigiliu tip crotaliu (inel), care se amplasează la baza pomului, între primele verticile (ramuri în formă de cerc, la acelaşi nivel, în jurul axei pomului). Acest sigiliu se tipăreşte la Imprimeria Naţională şi este personalizat pentru fiecare producător. "La efectuarea oricăror controale, a precizat dl Ioan Liviu Judea, pomii de iarnă care nu au acest sigiliu vor fi confiscaţi, iar deţinătorul va fi sancţionat contravenţional."