Misiune economică, peste ocean Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) - 1903, împreună cu Federaţia Patronilor Bihor, ca membră a UGIR-1903, organizează în perioada 26 martie - 4 aprilie 2005, o misiune economică la Las Vegas (SUA), cu participarea la expoziţia şi conferinţa "WQA Aquatech USA 2005 - The international ehibition and Conference on Water Technology" şi la întâlniri de afaceri la Consulatul României din Los Angeles. Pentru că şi bihorenii au posibilitatea de a se înscrie şi a participa la această misiune economică, am solicitat conducerii Federaţiei Patronilor Bihor câteva precizări despre misiunea economică respectivă. "Ea are ca principal obiectiv, ne spune doamna Geana Matei, director executiv, relansarea relaţiilor de afaceri româno-americane pe domenii de interes ale firmelor participante la misiune şi schimbul de experienţă în domeniul protecţiei mediului, promovarea celor mai noi tehnologii şi inovaţii de procesare şi purificare a apei industriale, apei de băut, pentru uz casnic şi pentru uzul comunităţilor mici". De menţionat că WQA Aquatech-2005 va reuni peste 860 de firme expozante şi va reprezenta punctul de întâlnire al autorităţilor locale şi guvernamentale, al companiilor, agenţilor sociali şi ai experţilor de mediu interesaţi în dezvoltarea unui nou tip de economie care să includă protecţia mediului. Totodată, se doreşte promovarea celor mai inovative tehnici şi a celor mai avansate produse din domeniul mediului înconjurător, dar şi identificarea de parteneri interesaţi să investească în România, în colaborare cu societăţi comerciale, cu municipiile, primăriile, prefecturile şi consiliile judeţene din ţara noastră prezente la evenimentul economic de la Las Vegas. "De altfel, UGIR-1903 va elabora un catalog al firmelor/instituţiilor româneşti participante, ne-a spus doamna Geana Matei, ce va include denumirea firmei sau instituţiei, coordonate, profil de activitate şi propuneri de afaceri/cooperare. Catalogul va fi înmânat participanţilor la discuţii, precum şi reprezentanţilor Consulatului". Mai menţionăm, în încheiere, că detalii despre costul deplasării, despre serviciile inclus în preţ, despre documentele necesare se pot obţine de la Federaţia Patronilor Bihor (tel. 41-83-35; 41-82-02), cât şi de la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor (tel. 41-78-07). Atenţie, însă, data limită de înscriere este 4 martie 2005!