Ce vine Sus nu-i păcat, Domnul (Kiss) fie lăudat!
Dar din dar se face rai
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Kiss Alexandru, alături pe consilierii udemerişti îşi dovedesc încă o dată calitatea de buni enoriaşi ai bisericii romano-catolice, precum şi cea de vajnici apărători ai intereselor exclusive a colectivităţii maghiare.
În calitate de ordonator principal de credite, Consiliul Judeţean Bihor, sub directa oblăduire a conducerii UDMR, continuă să satisfacă fără nici o restricţie orice pretenţie financiară formulată de către Episcopia Romano-Catolică, în timp ce instituţiile de cultură bihorene rămase pe drumuri sunt tratate cu prea multă indiferenţă. Cu toate că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Filarmonica de Stat Oradea este pe punctul de a fi retrocedat, de pe o zi pe alta, Episcopiei Romano - Catolice, CJ Bihor pare dispus, ca până la data la care se va face predarea, să amenajeze şi să transforme această clădire în una dintre cele mai impunătoare. Preşedintele CJ Bihor pare că s-a angajat faţă de înalţii prelaţi ai bisericii pe care o frecventează, ca în schimbul obţinerii "indulgenţelor" să le ofere, din bani publici, o clădire nou-nouţă, astfel că la cele peste 30 miliarde lei investite până în prezent în imobilul Filarmonicii s-au alocat alte peste 2 miliarde de lei pentru a întregi capodopera arhitectonică. Din 1992 şi până în prezent în sala de spectacole "Enescu-Bartok" s-au investit aproximativ 25 miliarde lei. Astfel, numai pentru scaune s-au cheltuit 2,5 miliarde lei, un miliard de lei au costat draperiile, iar alt miliarde lei doar candelabrele. De asemenea, marmura de pe scări a costat în jur de 500 milioane lei, amenajarea acusticii sălii 300 milioane lei, centrala proprie de încălzire 2 miliarde lei vechi, iar amenajarea curţii exterioare costă aproximativ 1 miliarde lei. Mai mult, de curând, accesul în instituţia de cultură a fost restricţionat prin instalarea unui sistem de intrare pe bază de cartelă, un moft al conducerii Filarmonicii care a costat bugetul judeţean alte câteva sute de milioane de lei. Toate acestea nu au fost suficiente pentru a satisface lăcomia Episcopiei Romano-Catolice, astfel, ieri, în şedinţa de CJ Bihor, consilierii au votat alocarea a altor 2 miliarde lei pentru finalizarea întregii investiţii.
În acelaşi timp, lunar, peste peste 6.000 de euro, preveniţi din chiria pe care Muzeul Ţării Crişurilor trebuie să o achite Episcopiei Romano - Catolice, nu fac altceva decât să sporească vistieriei acestei instituţii. Numai anul trecut Episcopia s-a ales cu un venit de 4,14 miliarde lei şi acest lucru a fost posibil tot datorită unui şiretlic al consilierilor judeţeni UDMR, care au omis să-şi informeze corect colegii despre acest aspect.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.