A doua festivitate din seria întâlnirilor camaradereşti de Ziua Cercetaşilor Militari, a avut loc vineri 11 noiembrie, în salonul restaurantului Transilvania. A fost un prilej de depănare a amintirilor de începuturi şi împliniri profesionale. Cu această ocazie s-a citit mesajul şefului de stat major a trupelor de uscat şi mesajul lt. col. (r.) Viorel Diaconu, iar alocuţiunea la evenimentul sărbătorit a fost rostită de col. (r.) Grigore Bartoş. Tot cu acest prilej a fost lansată cartea "Cercetaşi sub drapel", de lt. col. (r.) drd. Constantin Moşincat. În acest cadru sărbătoresc, a avut loc ceremonialul înmânării însemnelor Cavaler de Clio dlui prof. univ. dr. Mihai Drecin, pentru victorioasă bătălie pe frontul istoriografic militar. Despre importanţa momentului şi a personalităţii dlui prof. univ. dr. Mihai Drecin au vorbit dl prof. univ Viorel Faur şi gl (r) prof. univ. dr. Tudor Bihoreanu şi preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Bihor, lt. col. (r.) drd. Dan Poenaru. Generalul de divizie (r.) Corneliu Lungu a înmânat "Sabia Păcii", conform tradiţiei, dlui prof. univ. dr. Mihai Drecin. În această atmosferă camaraderească, cercetaşii militari, foşti comandanţi de armată şi invitaţii lor au participat la o masă festivă organizază cu acest prilej. "Noi am murit în picioare, deci existăm", a spus în încheiere gl. de div. (r) Mihai Corneliu Lungu, fostul comandant B166 Cercetare al R23 Mc, Diviziilor 1, 2 şi 11 mecanizată, inspector general al Armatei Române, ataşat al apărării la Budapesta. Cu mulţumiri adresate pentru deservire restaurantului Transilvania, festivitatea a luat sfârşit, urmând ca revederea să aibe loc anul viitor.