* Societăţile comerciale, indiferent de forma lor de organizare şi de proprietate, sunt obligate ca până la data de 15 august să depună în format electronic, raportările contabile la data de 30 iunie 2007. * Nedepunerea declaraţiei din care să rezulte că societăţile comerciale nu au desfăşurat activitate, se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei. Formatul electronic conţinând atât formularistica necesară, cât şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor care este pus gratuit la dispoziţia operatorilor economici prin intermediul administraţiilor finanţelor publice teritoriale, sau poate fi descărcat de la adresa de web a ministerului, www.mfinante.ro. Societăţile comerciale vor depune discheta cu raportarea contabilă la 30.06.2007, însoţită de raportările listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi ştampilate conform legii, precum şi o copie de pe balanţa de verificare a conturilor sintetice, după codul unic de înregistrare, cât şi raportul administratorului societăţii. Forma de proprietate declarată în raportările contabile trebuie să corespundă cu cea declarată la Oficiul Registrului Comerţului. Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2007, nu întocmesc raportări contabile, ci vor depune o declaraţie pe propria răspundere, care să cuprindă toate datele de identificare a societăţii. O declaraţie similară vor depune şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii. Nedepunerea în termenul legal a raportării contabile pentru prima jumătate a anului, se sancţionează conform prevederilor Legii 259/2007 art. 42 alin. (2) privind modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 15 şi 30 zile lucrătoare şi cu sume între 1.500 şi 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare. Prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare, se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei . Nedepunerea declaraţiei din care să rezulte că societăţile comerciale nu au desfăşurat activitate, se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei.