Înfiinţată în 1996, Fundaţia Ruhama din Oradea are drept misiune asigurarea unei vieţi mai bune persoanelor, familiilor şi comunităţilor defavorizate, marginalizate sau vulnerabile, prin crearea şi implementarea de programe de asistenţă socială şi dezvoltarea comunitară. Pentru a susţine misiunea, precum şi activităţile pe care fundaţia Ruhama le desfăşoară, aceasta a demarat campania 2%, prin care orice cetăţean român care realizează venituri poate transmite 2% din impozitul pe care-l datorează statului unei asociaţii sau fundaţii. Principalele servicii pe care fundaţia le oferă sunt: Biroul de consiliere pentru cetăţeni, în cadrul căruia cetăţenii beneficiază gratuit de servicii de informare şi consiliere în 12 domenii de larg interes public, servicii de îngrijire la domiciliu, adresate atât persoanelor vârstnice, cât şi celor cu handicap, respectiv servicii de formare profesională. Fundaţia Ruhama este o organizaţie neguvernamentală apolitică, furnizor non-profit de servicii sociale, servicii medicale şi de programe de formare profesională a adulţilor, cu personalitate juridică, fiind structurată pe departamente, în funcţie de misiunea organizaţiei şi domeniile de interes ale membrilor. Cei care doresc să direcţioneze 2% către fundaţia Ruhama o pot face prin următoarele coordonate: Fundaţia Ruhama, cod fiscal: 8530231, cont: RO72RNCB0032046492690009, deschis la BCR.