Antrenorul Ioan Andone a pus capăt, joi seara, colaborării sale cu echipa Dinamo Bucureşti, actuala campioană de toamnă. El s-a întâlnit cu trei dintre acţionarii clubului Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Gigi Neţoiu, toţi patru agreînd rezilierea contractului. Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Nicolae Badea, a negat într-o declaraţie că lui Andone i s-ar fi plătit vreo clauză de reziliere. Pe de altă parte, surse bine informate ale ProSport susţin că Badea, Borcea şi Neţoiu i-au garantat tehnicianului că va intra în posesia clauzei de reziliere în valoare de 200.000 de euro. Tehnicianul are mai multe oferte de a antrena în străinătate, din Rusia, Cipru şi Belgia. Din Divizia A Burger echipele interesate de Andone sunt Sportul Studenţesc şi Oţelul Galaţi, dar fostul antrenor al câinilor pare hotărât să îşi continue cariera "afară". Preşedintele Ioan Becali a fost însărcinat de Consiliul de Administraţie să negocieze cu antrenorul spaniol Esteban Vigo, fost secund al lui Juan Ramon Alesanco, pe vremea când acesta a antrenat la Universitatea Craiova preluarea echipei Dinamo.