Beiuşenii se reunesc, dar fără Remus Ganea
Astăzi, de la ora 15.00, îşi reia pregătirea şi cea de-a doua divizionară C a judeţului, CF Bihorul Beiuş. După un parcurs slab în tur, beiuşenii ocupă locul XII, retrogradant, echipa pregătită de Rudy Kovacs va avea nevoie de serioase întăriri, dar şi un parcurs fără greşeală pentru a se putea menţine în eşalonul trei al fotbalului autohton. Asupra viitorului echipei planează în prezent incertitudinea, chiar dacă ea a avut şi are în continuare susţinerea autorităţilor locale. Există însă şi câteva probleme care trebuie puse la punct pentru că misiunea beiuşenilor în retur va fi deosebit de dificilă.
Singura certitudine care există momentan este cea retragerii din activitate al căpitanului Remus Ganea, care a fost confirmată şi de „principalul” Rudy Kovacs. „Remus m-a anunţat de mai mult timp că doreşte să se lase de fotbal şi să se ocupe de alt domeniu. Este decizia lui, trebuie s-o respectăm, dar fără el ne va fi foarte greu în retur, mai ales că a fost un jucător care a dat exemplu de determinare şi profesionalism pentru ceilalţi componenţi ai lotului, chiar dacă condiţiile n-au fost întotdeauna optime”, ne-a declarat tehnicianul formaţiei CF Bihorul Beiuş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.