Drumurile naţionale intră în reabilitare
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, s-a aflat, ieri, pentru o scurtă vizită în Bihor. Cu această ocazie, s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiilor locale aflate pe traseul DN 79 Oradea-Arad, respectiv DN 19 Oradea-Satu Mare, unde vor fi efectuate lucrări de reabilitare. Tanczos Barna a declarat că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunităţile locale este lipsa drumurilor ocolitoare.
Licitaţiile pentru DN Oradea-Deva, amânate din nou
Finanţarea proiectelor de reabilitare a celor două drumuri naţionale este asigurată printr-un împrumut guvernamental de la Banca Europeană de Investiţii accesat în acest an. Secretarul de stat a precizat că cea mai gravă problemă a întâlnit-o în cazul Salontei, care nu are drum de centură. De aceea, tot traficul greu trece prin centrul municipiului. O soluţie de moment este preluarea drumului în administrarea Agenţiei Naţionale de Drumuri, urmând ca, pe viitor, să se construiască o rută ocolitoare. "Fiecare localitate are nevoie de drumuri de centură, însă, în acest moment, nu văd sursele de finanţare care pot fi atrase. Avem însă în vedere un program naţional de construcţie a drumurilor ocolitoare", susţine Tanczos Barna. Acesta a mai declarat că se are în vedere şi construirea unui drum expres între Oradea şi Arad. În acest caz, se lucrează la studiul de fezabilitate, urmând ca anul viitor să aibă loc procedurile de achiziţii publice.
În ceea ce priveşte DN 76 Oradea-Deva, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a afirmat că licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost din nou amânată. "Am avut un consultant pentru exproprieri, care însă nu a respectat termenele. Din acest motiv, a fost reziliat contractul. Licitaţia pentru stabilirea constructorului va avea loc în maximum două luni, astfel încât lucrările să poată demara în primăvara anului viitor", susţine Tanczos Barna. Lucrările la drumul naţional Oradea-Deva vor consta în modernizarea şi lărgirea acestuia.
"Nu se pune problema rezilierii contractului cu Bechtel"
Secretarul de stat în MT a declarat că tronsonul din Bihor al autostrăzii Transilvania va fi predat în anul 2010. "În Bihor, s-a rămas puţin în urmă în ceea ce priveşte exproprierile", a precizat Tanczos Barna. Acesta susţine că nu se pune problema rezilierii contractului cu firma americană Bechtel şi nici renegocierea clauzelor. "Trebuie făcut un control al chetuielilor", a afirmat Barna, adăugând că, în 2003, când a fost întocmit studiul de fezabilitate care prevedea ca sumă totală pentru construcţia autostrăzii 2,4 miliarde de euro, nu au fost luate în considerare sumele de bani necesare pentru expropriere.
De asemenea, oficialul susţine că studiul de fezabilitate a fost făcut superficial, fără să cuprindă studii geo şi topo. "În aceste condiţii, mi se pare logică şi firească modificarea preţului. Dar nu vom ajunge la triplarea sumelor", consideră Tanczos Barna. De altfel acesta a anunţat că anul viitor, Guvernul va aloca 400 milioane de euro pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.