Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea prezintă astăzi, 21 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare, cea de-a treia premieră a stagiunii 2006-2007, spectacolul "Salonul nr. 6", un scenariu de Petru Vutcărău, după A. P. Cehov. Regia spectacolului, adaptarea scenică a piesei şi selecţia muzicală aparţin reputatului regizor Petru Vutcărău. Din distribuţie vor face parte tineri actori ai scenei orădene: Richard Balint, Alexandru Rusu, Sorin Ionescu (debut la Oradea), Petre Ghimbăşan, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, actriţa Elvira Platon-Rîmbu şi un actor invitat - Volin Costin (directorul artistic al Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoşani).