Încă de la începutul lunii decembrie poliţiştii au anunţat că în această perioadă vor fi organizate ample acţiuni de control şi patrulare în fondul forestier naţional şi în zonele acoperite cu vegetaţie forestieră din afara acestuia, în vederea prevenirii tăierilor ilegale de brazi de Crăciun. Poliţiştii din Bihor stau cu ochii în patru în această perioadă, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Acţiunile de prevenire şi combatere a agresiunilor îndreptate împotriva fondului forestier sunt desfăşurate în cooperare cu Jandarmeria Română şi personalul de resort din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare, Regiei Naţionale a Pădurilor, Direcţiilor Silvice, Gărzii Financiare şi Gărzii Naţionale de Mediu. Din experienţa anilor anteriori, poliţiştii spun că în această perioadă se înregistrează o creştere semnificativă a tăierilor ilegale de arborete răşinoase, prin extragerea exemplarelor tinere de brad şi molid, care se valorifică sub forma pomilor de Crăciun. Luni, poliţiştii din Popeşti au desfăşurat o astfel de acţiune, în cadrul căreia l-au depistat, pe drumul judeţean 191/B pe B.D., de 31 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism pomi de iarnă fără forme legale. Brazii au fost ridicaţi în vederea confiscări, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 31/2000. Şi poliţiştii din Pomezeu împreună cu lucrătorii silvici au efectuat, tot luni, o patrulare în zona cantonului silvic Pomezeu, pentru a preveni şi combate delictele silvice. De această dată nu au fost prinşi bihoreni care au tăiat ilegal brazi, însă a fost depistat localnicul F.I., de 56 de ani, suspectat că ar fi tăiat fără drept arbori din pădurea împădurită a comunei. Oamenii legii avertizează că acţiunile vor continua în punctele şi pe traseele obligatorii de trecere, drumurile forestiere şi drumurile comunale, precum şi arealele de răşinoase, în mod special brad şi molid. Poliţiştii din cadrul structurii de ordine publică, împreună cu specialişti silvici, vor acţiona pe drumurile naţionale, comunale şi forestiere, urmărind respectarea prevederilor legale privind tăierea şi transportul pomilor de Crăciun. Echipele mixte vor intensifica activităţile de control şi în pieţe, târguri şi oboare, dar şi în alte locuri unde se depozitează şi se comercializează pomi de Crăciun. De asemenea, se vor verifica documentele de provenienţă şi însoţire ale brazilor.