La Cemtrade Oradea bate vântul relansăriiÎn anul 1999 a început procesul de lichidare a fabricii de alumină din Oradea, iar în anul 2000, compania rusească Ruschi Aluminiu - Rusal a cumpărat unitatea, devenind proprietara acesteia. După cumpărare, în toamna anului 2000 fabrica (Cemtrade SA Oradea) a fost repornită, fiind, apoi, închisă şi trecută în conservare, la 21 ianuarie 2002. Acum există o nouă şansă pentru relansarea activităţii. În perioada ei de glorie, aici îşi câştigau pâinea în jur de 1200 de persoane. În urma cu două luni, firma Rusal a închiriat fabrica de alumină din Oradea, pentru 3 ani, societăţii comerciale Soiuz Metal, din Rusia. Compania Soiuz Metal intenţionează să demareze producţia de alumină calcinată (sau oxid de aluminiu), datorită faptului că există şi un climat economic extern favorabil. Deja, la Cemtrade au sosit specialişti din Rusia şi Ucraina care verifică starea tehnică a unităţii. Dl Erdei Francisc, directorul general al Cemtrade SA Oradea, ne-a spus: "Până acum am primit 1.800 de solicitări de angajare, dar locuri disponibile sunt 730. În prezent, în unitate sunt angajaţi circa 50 de persoane care se ocupă de conservarea fabricii. În total, vor fi 780 de angajaţi din Bihor şi 20 de specialişti şi translatori din Rusia. A fost întocmit şi trimis la Moscova un buget de venituri şi cheltuieli, incluzând o serie de investiţii şi reparaţii. În cursul acestei săptămâni trebuie să primim răspunsul." În prima fază, vor fi angajaţi foştii salariaţii, specialişti cu experienţă, pentru a organiza echipele de lucru. Deja s-au fost încheiat contracte pentru furnizarea de bauxită (materia primă) cu o firmă din Grecia, precum şi pentru livrarea oxidului de aluminiu (produsul final) care va fi trimis firmei Rusal. Aceasta are un deficit de 2,5 milioane de tone de alumină calcinată şi este necesară obţinerii aluminiului metalic. De asemenea, piaţa internaţională este favorabilă relasării Cemtrade SA Oradea, deoarece în ultima perioadă nimeni nu a ţinut cont de dezvoltarea Chinei care a început să absoarbă aproape tot ce înseamnă metal de pe pieţele externe. La ora actuală, Cemtrade stă destul de bine, ea neavâd datorii. Pentru a întreţine fabrica şi a plăti salariile, taxele şi impozitele, au fost vândute produse care mai erau în depozite. Legat de pornirea fabricii, sunt unele dificultăţi, dl Erdei Francisc precizând: "Deocamdată suntem în negocieri cu Electrocentrale Oradea (CET), de la care cumpărăm energie termică sub formă de abur. Firma rusească oferă 16 dolari SUA/gigacalorie, iar CET-ul solicită 21 dolari SUA. Electocentrale este de acord cu preţul de 16 dolari SUA, doar dacă i se va furniza cărbune la un preţ mai redus. O altă variantă ar fi închirierea unui cazan de la CET." Cemtrade este un mare consumator şi de energie electrică, de aceea intenţionează să cumpere energie electrică la un preţ mai redus de la Rovinari. Fabrica de alumină caută furnizori de var ars, odată cu începerea activităţii având nevoie de 2.000 tone/lună. La început, în primele luni, se estimează că producţia va fi de 10.000 tone de oxid de aluminiu, urmând ca, prin octombrie să ajungă, la 15.000 de tone. Dacă fabrica de alumină din Oradea va da randament, firma rusă este decisă să efectueze investiţii în modernizarea unităţii şi chiar să construiască o nouă fabrică dotată cu aparatură de ultimă oră.