Sindicaliştii feroviari vor organiza o grevă de avertisment de două ore, săptămâna viitoare, din cauza nivelului scăzut al salariilor, urmând să strângă apoi semnături pentru greva generală, a declarat, ieri, Ion Molea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Mişcare-Comercial. Greva de avertisment va avea loc vineri, 22 aprilie, între orele 7.00 şi 9.00, iar la ea vor participa doar o parte din sindicate. Astfel, la protest vor participa sindicatele din mişcare-comercial (controlori, casiere, impiegaţi de mişcare), spre deosebire de mecanicii de locomotivă şi de angajaţii din comunicaţii feroviare. Pe timpul protestului, angajaţii din căile ferate sunt obligaţi totuşi, prin lege, să asigure o parte din activitate. Potrivit lui Molea, între 23 aprilie şi 2 mai, sindicaliştii vor strânge semnături pentru a declanşa greva generală, acţiune la care se va recurge în cazul în care greva de avertisment nu va avea rezultatul aşteptat. Sindicaliştii din mişcare-comercial cer salarii mai mari, tichete de masă şi condiţii civilizate pentru muncitori (precum asigurarea apei curente la locul de muncă). Ei vor să fie chemaţi la negocieri de către administraţie şi să le fie îndeplinite măcar o parte din cereri. Feroviarii critică decizia de plafonare a fondului de salarii. Această măsură a fost decisă recent de Guvern şi presupune limitarea creşterilor salariale în societăţile monitorizate de stat la doar patru la sută în plus, în 2005, faţă de anul precedent. Potrivit liderului sindical, salariul minim pentru angajaţii din clasa 1 de salarizare de la calea ferată (cea mai scăzută) este de 3.100.000 de lei, la care se adaugă sporurile.