"Nu avem bani pentru gunoieri şi măturători, dar avem pentru fotbal!" Dragă Redacţie, În urma articolului din "Crişana" - 6 august 2003, "FC Oradea suge de la două "oi" - nu sunt singura revoltată pentru tot ce se întreprinde, inclusiv jocurile de culise în jurul echipei de fotbal, chipurile de divizia A. Cum îşi permit dl primar P. Filip şi dl prefect Serac să risipească pe echipa de fotbal miliarde de lei, din banii publici, bineînţeles că, dacă acest oraş ar fi bine gospodărit, drumuri, trotuare, canalizare, spaţii verzi, clădiri, ar putea să mai şi sponsorizeze această echipă minune. Vedem şi auzim la televizor, zilnic, ce fac vedetele din conducerea cluburilor bucureştene, se jonglează cu milioane de dolari, mese fastuoase, sedii de club luxoase - pe banii cui? Bieţii fotbalişti au ajuns nişte sclavi, vânduţi-cumpăraţi, în funcţie de interesele "conducătorilor iubiţi", adică nişte profitori şi caractere de ultimă speţă. Deci "mama fotbalului" în Oradea va fi Consiliul Local în frunte cu dl primar. Nu contest că merită şi iubitorii sportului rege, orădenii adică, o echipă de divizia "A". Dar nu pe banii contribuabililor! Cu aceşti bani ar fi multe găuri de astupat şi nu numai în Oradea, în toate părţile ne năpădesc gunoaiele, străzi, parcuri, în mizerie. Nu avem bani pentru gunoieri şi măturători - dar avem pentru fotbal. În coloanele acestui ziar, cu ani în urmă, s-a scris foarte mult pe tema ruinării clubului de fotba, pentru care a fost învinuit Ionel Codoban, acest controiversat personaj fiind ponegrit în chip şi fel. Îndrăznesc acum să vă aduc la cunoştinţă că am lucrat cu I. Codoban şi să asigur că nu exagerez aducându-vă la cunoştinţă că acest om a investit bani grei şi foarte mulţi în echipa de fotbal din bani proprii, - pur şi simplu şi-a ruinat propria firmă - "Fridman" - finanţând fotbalul. A preluat cu ochi închişi atât sediul clubului din str. Rimanoczi, cât şi fostul hotel al partidului, din Parcul Pet?fi. Ambele sedii erau devastate - până şi vesela - tacâmurile şi parte din mobilier au fost schimbate, înlocuite cu vechituri. Acest Codoban a făcut eforturi financiare enorme să pună pe picioare echipa de fotbal. Dar nu s-a putut! De ce? Pentru că roiau în jurul acestei echipe nişte "inşi" cu diferite funcţii, ducându-se pe apa sâmbetei banii lui I. Codoban. Asta este realitatea! Revin la prezent! Toţi marii pricepuţi în ale fotbalului, care fac parte din "conducere", sunt acum liniştiţi. Vor avea bani! Banii năpăstuiţilor! Ai noştri, ai tuturor! Îi pot imita pe gangsterii bucureşteni. Domnii consilieri, "aleşii noştri", sunt toţi plini de bani, firme, firmuliţe, cu soţii miliardare, "moşteniri" de tot felul, să facă bine şi să cumpere ei acţiunile de la Dl Vizer, care, cu pierderile de miliarde, - aşa cum rezultă din articolul ziarului - acuma va fi "despăgubit" şi va deveni "puţin" mai bogat! În plus, vom "construi" un stadion "pe cinste", că poate vom rezista sau nu în "A" cu echipa de fotbal. Acesta-i la ora actuală hoby-ul dlui primar. Vă mulţumim, dle primar, şi să fiţi fericit, că altă problemă cu privire la gospodăria oraşului nu aveţi. Dl Vizer, deci, va fi "despăgubit" din banii publici - nu ca şi I. Codoban, care a fost terfelit în chip şi fel, că şi-a ruinat firma proprie de dragul fotbalului. Închei în ideea că totuşi va ma cântări "cineva" risipa de bani publici! Curtea de Conturi nu-i interesată? De fapt această "fraudă" a fost legalizată în şedinţa din 6 august. Deci, ni s-a pus pumnul în gură! E. Mares din Oradea, str., Independenţei nr. 11 ap. 2 Cireşul lui Stelian Nu este ca cireşul mătuşii Mărioara, a lui Nica din Humuleşti, nu este Teiul lui Eminescu, nu este Gorunul de la Ţebea, al lui Avram Iancu, nu este nici unul din copacii celebri pe care îi cunosc, ci este un pom oarecare, frumos, poate cel mai frumos dintre cei câţiva pe care îi îngrijesc de câţiva ani încoace, pe care l-am botezat: "cireşul lui Stelian" şi este, cred eu, un pic din fiecare dintre copacii amintiţi. S-a întâmplat să-l întâlnesc pe dl Stelian Vasilescu, scriitorul şi omul de cultură din urbea noastră, într-un moment când, datorită, poate, şi vârstei domniei sale, dar mai ales altor necazuri, nu avea nici un motiv să se laude, dacă l-ai fi întrebat cum stă cu sănătatea. Poate că am bâiguit ceva încurajări de circumstanţă, care nu fac nici cât o ceapă degerată, în faţa verdictului şi speranţei date de un medic celebru, dar şi priceput, în acelaşi timp. Poate, dacă aş fi un terapeut cu puteri paranormale, să fi făcut câteva pase sau punere a mâinilor, despre care scrie şi în Scripturi, aşa l-aş fi putut ajuta cu ceva. De altfel, de câte ori te desparţi de omul în suferinţă, te cuprind sentimente contradictorii: pe de o parte eşti bucuros că nu este chiar atât de bolnav, iar pe de altă parte, te jenezi la gândul că bietul om te-ar putea invidia, în durerea lui, pentru sănătatea ta, chiar dacă invidia lui n-ar fi justificată. Ajuns în livada de cireşti şi voind să explic ceva în legătură cu un anume pom, m-am trezit zicându-i cireşul lui Stelian, cum le zic altora cireşul lui Corniţa, cireşul lui Ionică sau cireşul lui Valer Valerian. Toţi aceşti pomi au şi o legătură sentimentală, pe deasupra, cu cei numiţi. Aşa că livada, încet, încet, va fi o oază în care se vor regăsi tot felul de cunoştinţe, prieteni sau rude apropiate. Pe dl Vasilescu, nefiind rudă, îndrăznesc cu sfială să-l numesc prieten, dar numai în sinea mea. De aceea nici nu i-am spus că am botezat cireşul cu numele lui. Scriu aceste rânduri, fiindcă mi-am amintit de un obicei, auzit de la cineva, sau citit pe undeva, ca atunci când cineva este bolnav, să botezi un pom, un copac oarecare, cu numele lui, ca din vigoarea acelui copac să se împrumute omului respectiv sănătatea şi vitalitatea. Vreau să cred în acest obicei şi sper să se întâmple aşa. Cireşul lui Stelian este un exemplar falnic şi viguros. Cireşul este, prin excelenţă, pomul care se regenerează cel mai bine. Pe de altă parte, sper ca cireşul acesta să reziste mulţi ani de aici înainte, ca un monument viu, pentru un scriitor încă în viaţă şi căruia îi doresc multă sănătate. Poate urmaşii îşi vor exprima recunoştinţa pentru truda lui de o viaţă botezând o stradă cu numele lui. Sper să nu se întâmple ca într-o localitate din judeţ, unde numele lui Eminescu a fost atribuit altei străzi, mai de la periferie, iar strada centrală a fost botezată cu numele unui scriitor al unei etnii, după moda din ultima vreme. Întrebaţi, cei cu iniţiativa exilării lui Eminescu în propria ţară, ce scriitor a fost personajul, nu prea au ştiut ce să răspundă, dată fiind (ne)cunoaşterea operei Poetului. Personal am rămas cu impresia că a fost un scriitor de vagoane. Iertată îmi fie ignoranţa, dacă n-a fost aşa! Corneliu BENEA Pe strada Spartacus, la trântă cu gropile... Locuiesc pe str. Spartacus, care este o stradă mică, dar foarte uzată, în apropierea Magazinului Perla. Când cobor din tramvai, traversez şi dau de str. Liniştei pe stânga, această stradă plină cu gropi, care nu sunt umplute decât cu pietrele şi molozul aruncate de locatari. În urmă cu o lună, mergând pe str. Liniştei, pe lângă trotuar, am căzut în aşa fel încât mi-am rupt piciorul drept, am ajuns la spital, a trebuit să fiu operată şi e dureros pentru că nici acum nu pot merge încă cum trebuie. Deci am dureri, am cheltuit o grămadă de bani, am stat în spital la Ortopedie la dl Hozan Călin, care este un medic adevărat, un om de minune, colectivul lui de asistente la fel, începând cu d-şoara Meda până la dna Lenuţa şi celelalte, şi şefa, la fel, şi personalul de infirmiere cu dna Sârca Florica, care a fost foarte amabilă, cu Enik? şi Florica. Şi acum să ne întoarcem la str. Liniştei în apropierea staţiei de taxi, unde am căzut. Am întâlnit un şofer de omenie care m-a ajutat, m-a transportat la spital şi m-a dus până în sala de urgenţă, cu un brancardier foarte de treabă. Locul unde începe str. Liniştei a fost reparat de un muncitor pe care l-am rugat să pună 2-3 găleţi de nisip, că acolo e o groapă şi stă apa când plouă. Asta a fost în primăvară când s-a reparat str. Corneliu Coposu. Oare de ce nu s-au reparat şi str. Liniştei urmând imediat Spartacus şi de-a lungul şi de-a latul? Dar culmea a fost că până m-am întors din oraş acest muncitor a dat cu asfalt de 2 mm pe locul acela. I-am mulţumit, şi doresc să apară în ziar acest gest frumos. Aş dori ca aceste rânduri să semnaleze şi necesitatea reparării str. Spartacus, ca pe viitor să nu mai păţim nici un accident. Dl primar, pe care l-am votat, ar trebui să facă o plimbare să vadă această stradă sau să trimită consilieri, care nici aşa nu au de lucru 8 ore. Vă mulţumesc. Iuliana RĂDULESCU