Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a anunţat că, începând din 20 noiembrie, avocaţii îşi reiau protestele, nemulţumiţi de faptul că încă sunt toleraţi cei care practică ilegal avocatura. Totodată, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) - luând act de informările prezentate de către barouri cu privire la fenomenul practicării avocaturii clandestine - a decis că, în cazul nesoluţionării până la data de 15 ianuarie 2007 a plângerilor formulate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva persoanelor care exercită clandestin profesia de avocat, să declanşeze "protestul general al tuturor avocaţilor prin neprezentarea la asistenţă şi reprezentarea juridică obligatorie atât în cauzele penale, cât şi în cauzele civile, pe o durată nedeterminată". UNBR subliniază că la nivelul parchetelor şi ale organelor de poliţie "tolerarea fenomenului avocaturii clandestine s-a diminuat" şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat inadmisibile cererile de autorizare, constituire şi înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică. Astfel, UNBR a decis "continuarea protestului începând cu data de 20 noiembrie 2006, prin neprezentarea avocaţilor în faţa magistraţilor şi organelor de poliţie care, încălcând legea, tolerează sub orice formă practicarea avocaturii clandestine". De asemenea, Consiliul a hotărât "sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului de Justiţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la orice încălcare a legii privind exercitarea fără autorizare a profesiei de avocat, precum şi cu privire la faptele magistraţilor şi poliţiştilor care tolerează aceste activităţi ilegale".