Propunerea deputatului Valeriu Steriu ca hypermarketurile să fie închise în zilele de duminică pentru a susţine producătorii agricoli autohtoni, revitalizând pieţele şi chiar magazinele mici de cartier, face mare vâlvă, provocând furia retailerilor.

Iniţiativa porneşte de la o stare de fapt evidentă. În primul rând, nu doar producătorii agricoli autohtoni sunt marii perdanţi în lupta cu aceste lanţuri grele de magazine, ci şi clienţii, aparent îndestulaţi de hypermarketurile burduşite de marfă în proporţie majoritară de import, însă cu produse de o calitate îndoielnică, deoarece cantitatea şi profitul sunt poruncile sfinte în retail. Comerţul la TIR a ajuns să ucidă micul producător, iar consecinţele se reflectă şi-n scăderea produselor naturale din alimentaţia românilor. Taxele impuse de retaileri producătorilor au dus în timp la excluderea acestora de pe piaţă. Iar în ciuda faptului că anul trecut, după lupte îndelungate, s-a semnat codul bunelor practici care reglementa cât de cât regimul taxelor impuse de hypermarketuri producătorilor, se pare că acesta este prea puţin respectat sau chiar deloc de către retaileri.
Acum, Goliaţii comerţului se simt din nou ameninţaţi şi invocă sfântul drept al pieţei libere. Această demagogie de a face recurs la principii clişeu pentru a acoperi o realitate strâmbă era tipic comunismului, dar se pare că nici capitalismul original nu este străin de asemenea practici. Principiul că statul nu trebuie să se implice deloc şi că piaţa trebuie lăsată liberă până la bunul plac al unora şi la răul plac al altora nu mai are de-a face cu nicio ideologie sau teorie, ci cu primitivismul uman. Paradoxul trist este că au ajuns să apere principii ale capitalismului taman formele atrofiate ale acestuia, multinaţionalele, care sunt un fel de stat în stat, având tendinţe monopoliste ce tind să ucidă iniţiativa privată individuală, adică esenţa liberalismului economic. Pe lângă faptul că aceşti coloşi sunt departe de ideile capitalismului autentic, modul lor de pătrundere, impunere şi dezvoltare pe piaţă se face în cârdăşie perfectă cu statul reprezentat prin instituţiile sale locale, ce deschid larg braţele marilor retaileri occidentali atunci când vine vorba de facilitarea unor autorizaţii, terenuri şi tot ce înseamnă infrastructura necesară pentru construirea şi funcţionarea unui hypermarket.
Faptul că duminica ar fi închise hypermarketurile n-ar veni doar în avantajul producătorului, care şi-ar putea vinde mai bine marfa în pieţe, ci şi în a românului, care şi-ar mai însănătoşi regimul de viaţă cumpărând produse naturale într-o plimbare duminicală în aer liber, e adevărat printr-un spaţiu mai rustic, dar mult mai uman decât halele sclipicioase, pline de cărucioare în ambuteiaj. Un alt beneficiar important al acestei măsuri ar fi angajatul, care ar obţine o zi liberă în plus. Nu multă lume ştie, poate chiar dintre fericiţii împingători de cărucioare, că angajatul unui hypermarket este sclavul modern perfect. Sclavagismul practicat de multinaţionale, se ştie, a produs şi victime. Dar, referindu-ne strict la comerţ, se poate vorbi de acelaşi fenomen sclavagist, adică ore suplimentare neplătite, perioade de până la 10 zile consecutive de muncă, sancţiuni arbitrare pentru a reduce personalul din motive de cheltuială, cu alte cuvinte tărâmul abuzurilor bine mascat de măreţia companiei şi de imaginea puhoaielor de clienţi fericiţi.

Cu alte cuvinte, dincolo de clişee uzate, gen "sunt măsuri comuniste!", "lăsaţi clienţii să vină la noi!", se ascunde o realitate dură, care nu mai are nimic de-a face cu vorbăria doctă despre economie, ci cu o grămadă de părţi sociale vizibil afectate de un mecanism comercial necesar, dar care, ca oricărui lucru de pe lumea asta, absenţa unor limite îl face, uneori, dăunător grav sănătăţii celor din jur.