Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat din Oradea a pregătit, pentru acest sfârşit de săptămână, două noi premiere ale stagiunii 2007-2008. Astfel, în această seară, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, poate fi vizionată piesa "Mantaua", după Nikolai Vasilievici Gogol, iar mâine, de la aceeaşi oră, dar la Sala Studio a Teatrului orădean, este prezentat spectacolul "Tragedian în infern", pe texte de A.P. Cehov şi Arthur Rimbaud.


Pe scena Casei de Cultură vor putea fi urmăriţi, în cea de-a opta premieră a stagiunii, actorii Petre Ghimbăşan, Tiberiu Covaci, Mariana Vasile, Sebastian Lupu, Ileana Iurciuc, Sorin Ionescu, Ion Ruscuţ, Andrian Locovei, Pavel Sîrghi şi Mirela Lupu. Scenariul şi regia artistică sunt semnate de Bogdan Huşanu, iar scenografia aparţine Oanei Cernea. Textul împleteşte cu armonie suspansul creat printr-o suită de elemente mărunte, de-a dreptul derizorii, absurdul relaţiilor sociale autoritare de tip kafkian, şi fantasticul inserat cu o naturaleţe specifică lui Poe. Ce-a de-a noua premieră, "Tragedian în infern", este un one-man show conceput, regizat şi interpretat de actorul-regizor Emil Sauciuc. Titlul spectacolului este o combinaţie între "Tragedian fără voie", piesă scurtă scrisă de A.P. Cehov, şi "Noapte de infern", poemul în proză al lui Arthur Rimbaud.