Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică, până în aprilie, managerii estimează o stabilitate relativă a activităţii în industria prelucrătoare, o reducere moderată în servicii şi o scădere în sectorul de construcţii şi comerţul cu amănuntul, în raport cu cele trei luni anterioare.

În cadrul anchetei de conjunctură din februarie 2010, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele două luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (-3%). În acelaşi timp, numărul de salariaţi se va reduce cu 16% pe total industrie prelucrătoare, iar pentru unele activităţi, precum metalurgia, fabricarea altor mijloace de transport, substanţe şi produse chimice, scăderea fiind mult mai accentuată (-44%, -43% şi -42%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni (+6%). În activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de scădere atât a volumului producţiei (-22%), cât şi a stocului de contracte şi comenzi (-22%). Managerii estimează şi o reducere a numărului de salariaţi, atât pe total (-29%), cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor.